Inspecția Judiciară începe acțiune disciplinară pentru șefa ÎCCJ

0
suspendarea dezbaterilor Șefa Instanței supreme picătura care a umplut paharul acțiune disciplinară cristina tarcea presedinte iccj asalt asupra completurilor de trei judecători

Inspecţia Judiciară a anunţat că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, pentru refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu şi pentru nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor. 

Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu şi nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor, abateri disciplinare prevăzute de articolul 99 litera f) şi o) din Legea 303/2004”, au declarat reprezentanții Inspecției Judiciare. 

Acțiune disciplinară pentru refuz nejustificat 

În privinţa abaterii disciplinare prevăzute de articolului 99 litera f), inspectorii judiciari au reţinut că preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a refuzat nejustificat să îndeplinească îndatoririle de serviciu cu privire la constituirea completurilor de 5 şi de 2 judecători prevăzute la articolul 31 alineatul (1) litera b) şi articolul 32 din Legea 304/2004, modificată şi completată prin Legea 207/2018. 

Cu referire la abaterea disciplinară prevăzută de articolul 99 litera o), Inspecţia Judiciară a reţinut că, prin refuzul de a implementa dispoziţiile de imediată aplicare ale Legii 207/2018, 40 de cauze de competenţa completurilor de 5 judecători şi 11 cauze de competenţa completurilor de 2 judecători nu au fost repartizate aleatoriu unor completuri în compunerea prevăzută de legea în vigoare la data înregistrării lor.

Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea judecătorului. 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here