Arhiepiscopul Teodosie iese neprihănit din dosarul fondurilor europene ilegale

teodosie neprihănit fonduri europene
Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!


Arhiepiscopul Teodosie iese neprihănit din dosarul fondurilor europene ilegale, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus achitarea definitivă a acestuia în dosarul „Nazarcea”

Arhiepiscopului Tomisului, Petrescu Teodosie, a fost acuzat de DNA că ar fi obţinut ilegal fonduri europene. Potrivit deciziei instanţei, arhiepiscopul a fost achitat deoarece fapta de care era acuzat nu există.

După ce a ieșit de la instanță, acesta a declarat că lucrurile lui Dumnezeu nu sunt cuprinse de întuneric. 

„Trebuie să constatăm că lucrurile lui Dumnezeu nu sunt cuprinse de întuneric. Am crezut în Dumnezeu căruia m-am încredinţat cu slujirea mea la care m-a chemat, am crezut în justiţie şi iată că rezultatul este pe măsură. Ştiam că cele pentru care eram cercetat nu există, ceea ce s-a dovedit şi în final. Păcat de atâta osteneală a celor ce au întors pe faţă şi pe dos toate acele declaraţii, acuzaţii. Mulţumesc lui Dumnezeu şi mă rog pentru toţi cei ce păzesc dreptatea în această ţară, să aibă mereu credinţă, lumină şi dragoste de oameni, să restabilească adevărul în orice împrejurare”, a spus arhiepiscopul Tomisului.

Arhiepiscopul Teodosie iese neprihănit, după ce a „supt” fonduri europene 

Mai mult, judecătorii au dispus achitarea celorlalţi inculpaţi din dosar.

Procurorii DNA – Serviciul teritorial Constanţa au dispus, pe 3 februarie 2017, trimiterea în judecată a lui Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Tomisului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În acelaşi dosar au fost judecaţi Ciprian-Ioan Cojocaru, Bogdan-Petrişor Malaxa, Gheorghe Nadoleanu, Stere Beca şi Ştefan Aurelia, mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului.

Conform rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, în perioada 2010 – 2016, Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalţi inculpaţi, a folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) în scopul de a primi fonduri europene.

Inculpaţii au declarat ăn documentele APIA, în mod nereal, că folosesc anumite suprafeţe agricole (peste 300 ha), situate în zona denumită „Ferma 3” – Nazarcea (localitatea Lumina, jud. Constanţa), având categoriile de folosinţă vii pe rod cu struguri pentru vin/vii pe rod cu struguri nobili pentru vin, în condiţiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafeţe agricole nu mai existau astfel de culturi.

De asemenea, un alt aspect fals prezentat în declaraţiile depuse a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC), printre care şi evitarea instalării vegetaţiei nedorite, în condiţiile în care respectivele parcele erau abandonate şi invadate cu astfel de vegetaţie pe toată durata formulării cererii şi obţinerii fondurilor.

Faptele au avut ca rezultat, potrivit DNA, obţinerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafaţă unică (SAPS), totalizând 1.392.964 lei, după cum urmează:

  • 2010 – 142.988,37 lei,
  • 2011 – 184.610,27 lei,
  • 2012 – 239.732,26 lei,
  • 2013 – 262.267,07 lei,
  • 2014 – 281.733,52 lei,
  • 2015 – 281.633,28 lei. 

În anul 2016 plăţile nu au fost autorizate, prin urmare, raportat la acel an, fapta a rămas în faza tentativei. APIA s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.392.964 lei. 



Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close