Barna: România trebuie să aibă dreptul să îşi aleagă primarii în două tururi

romani bani străinătate Statul român nu mai funcţionează în momentul de față, iar problema nu este lipsa unui act normativ punctual mecanism de furat bani publici OUG 7/2019 atacă justiția dan barna protest
Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!


România trebuie să aibă dreptul să îşi aleagă primarii în două tururi, a declarat preşedintele USR, Dan Barna, şi-a reiterat susţinerea pentru organizarea alegerilor anticipate, dar şi pentru desemnarea primarilor în două tururi de scrutin.

„Alianţa USR PLUS rămâne consecventă mesajului pe care îl transmite şi l-a transmis de aproape doi ani: acela că România trebuie să aibă dreptul să îşi aleagă primarii în două tururi. Este o revenire firească, necesară şi – spunem noi – obligatorie şi morală la ceea ce înseamnă democraţia reprezentativă a aleşilor locali. Vom continua să susţinem acest demers. Se află de altfel şi în protocolul pe care l-am semnat cu premierul Orban în momentul învestirii Guvernului. În ceea ce priveşte alegerile anticipate, păstrăm această poziţie şi aşteptăm – am văzut declaraţiile preşedintelui şi ale premierului – în zilele următoare consultările necesare pentru a putea să facem paşi înainte şi direcţia aceasta de realizare a alegerilor anticipate, un demers politic pe care îl vedem necesar pentru a putea să avem şi în Parlament o majoritate prin care România să poată să înceapă să facă aceste reforme care, din păcate, deocamdată, sunt posibile doar prin angajări de răspundere”, a declarat liderul USR.

Potrivit lui, alegerile anticipate sunt necesare şi pentru echilibrarea reprezentării politice în Legislativ.

„În Parlament avem o majoritate care nu mai are susţinere populară şi care nu face decât să se joace, de fapt, cu Guvernul PNL. Trebuie să echilibrăm cât mai repede reprezentarea politică în Parlamentul României. Or, pentru asta, sunt necesare alegeri anticipate”, a spus el.

Cioloș, premier din partea Alianței USR-PLUS 

Dan Barna a reamintit că propunerea pentru funcţia de premier din partea Alianţei este Dacian Cioloş.

„Vrem să începem să pregătim guvernarea şi pentru aceasta vom încerca la nivelul echipei executive o aliniere, în primul rând, pe partea de programe politice. Avem deja o comisie de politici publice comune ale Alianţei. Vom creşte ritmul în această comisie de politici publice pentru o aliniere între cele două programe politice şi vom pune împreună şi o echipă executivă comună de comunicatori, de vectori de imagine care să intre într-o logică de opoziţie activă, pozitivă la actuala guvernare, cu soluţii de politici publice pe toate subiectele şi toate problemele care apar”, a mai spus el.



Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close