Barna: Românii nu au plecat din țară pentru bani, ci de lipsa de direcție a României

romani bani străinătate Statul român nu mai funcţionează în momentul de față, iar problema nu este lipsa unui act normativ punctual mecanism de furat bani publici OUG 7/2019 atacă justiția dan barna protest
Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!


Mulţi dintre cei care au părăsit ţara pentru a lucra în străinătate au luat această decizie din cauza corupţiei şi a lipsei de viziune şi coerenţă a decidenţilor politici şi nu a salariului, este de părere candidatul Alianţei USR PLUS la alegerile prezidenţiale, Dan Barna. 

Liderul USR crede că problema de fond în România, dincolo de corupţie, este necesitatea de a pune în spaţiul public şi în sectorul public oameni oneşti şi competenţi.

„Dacă o să avem tăria să facem lucrul acesta, o să fim exact partidul şi alianţa, iar eu preşedintele care au schimbat direcţia de dezvoltare a României, pentru că mulţi dintre cei care au plecat nu au plecat din pricina salariului minim. Mi-au spus-o explicit şi în SUA, şi în Munchen, şi în Madrid, şi la Londra, şi la Chişinău. Mi-au spus că au plecat pentru că România nu are nicio direcţie, pentru că, de fapt, România trăieşte astăzi cumva de azi pe mâine, fără o direcţie, fără o linie de dezvoltare, fără o viziune. Or, exact acesta este lucrul de care e nevoie”, a spus Barna.

Mai mult, Dan Barna este sigur că știe și de ce fel de președinte are nevoie România, în momentul de față.

„Ştiu exact ce fel de preşedinte vreau să fiu, care va da direcţie şi viziune pentru ţară. Acolo unde există direcţie de la nivelul central al statului capătă sânge în obraji fiecare om onest şi competent din instituţii publice, instituţii private şi îşi dă seama că poate să contribuie”, a mai declara candidatul Alianței USR-PLUS la alegerile prezidențiale.

Ieri, liderul PMP spunea că USR ar trebui să-l susțină pe Paleologu la alegerile prezidențiale pentru a nu ajunge în turul II Viorica Dăncilă. 

„Ne găsim într-un moment important al campaniei electorale. Fac un apel către votanţii USR şi liderii Alianţei USR- PLUS, să îl susţină pe Theodor Paleologu în cursa pentru Preşedinţia României. Dacă Dan Barna, un om nou în politică care a făcut mari progrese, doreşte în mod real să demonstreze că are capacitatea de a pune interesul ţării mai presus de interesul personal sau de grup, ar accepta să vină lângă Paleologu. Atunci, în mod sigur, Dăncilă neconflictuala nu va intra în turul doi şi am putea scrie istorie pentru această ţară”, a scris Tomac pe Facebook.



Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close