Băsescu: PNL are teslă…și cu ea își dărâmă propriile guverne

guvernul își asumă ludovic orban
Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!


Traian Băsescu râde de liberali și de situația politică în care s-au băgat acum afirmân că „PNL are teslă”, iar cu aceasta reușește ceva unic în UE, să-și dărâme propriile guverne. 

„PNL are teslă! Şi ce credeţi că face PNL cu tesla? Să vedem. Nu există țară în Uniunea Europeană în care partidele la putere să aibă ”pasiunea” de a își dărma propiile guverne. PDS-ul a făcut-o de două ori, PNL a anunțat deschis prin vocea președintelui său că urmează să-și provoace căderea în Parlament de două ori, după ce a contribuit din plin la reușita moțiunii de cenzură”, a declarat Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.

Potrivit lui, contaminați de năravurile proaste ale PSD-ului (nu degeaba au făcut ei USL-ul) acum liberalii trâmbițează nevotarea guvernului „Ludovic al II-lea”.

„Cum va răspunde PSD-ul dorinței liberalilor de a nu fi votat guvernul? Simplu: nu vor asigura cvorumul la momentele de vot. Poziţie extrem de uşor de justificat atâta timp cât liberalii nu-şi votează propriul guver.
PSD-ul se va prevala şi de aşteptarea deciziei CCR la întâmpinarea pe care a depus-o, tergiversâd votul pentru un nou guvern”, a mai afirmat fostul șef de stat.

Și uite așa se intră într-o lungă perioadă de instabilitate politică care va avea ca plătitori PNL și Președintele României, cei care au luat puterea pentru a se juca de-a guvernele care cad.

„Ca şi la PSD şi la PNL constatăm că deasupra interesului naţional de a avea un guvern stabil, se află interesele de partid sau chiar doar interesele câtorva lideri politici. Păcat! Este cert! PNL are teslă!”, a conchis Băsescu. 

Aseară, la B1TV, Ludovic Orban afirma că parlamentarii liberali vor participa la audierile miniştrilor propuşi din comisii şi vor asigura cvorumul, dar nu vor vota.

„Parlamentarii liberali vor participa la audierile din comisii şi la votul din plen pentru asigurarea cvorumului şi nu vor vota. Important e cvorumul. Noi putem merge să votăm “împotrivă”. S-a văzut foarte clar că parlamentarii PNL sunt de încredere. E preferabil să stăm în bănci, dar asta înseamnă că nu e vot “pentru”. Obiectivul nostru reprezintă buna guvernare a României. Buna guvernare a României, din punctul nostru de vedere, nu se poate asigura cu actualul Parlament. Actualul Parlament este, practic, Parlamentul ales în decembrie 2016 şi este într-o totală contradicţie cu opţiunile, aşteptările, dorinţele cetăţenilor români”, a declarat Orban.

 



Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close