Bogdan Olteanu riscă 10 ani de pușcărie pentru trafic de influență

bogdan olteanu pușcărie
Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!


Bogdan Olteanu, fost președinte al Camerei Deputaților, riscă 10 ani de pușcărie pentru trafic de influență într-un dosar în care este acuzat că a primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.

Pedeapsa a fost cerută magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti de un procuror de la DNA. 

Potrivit anchetatorului, la dosar există numeroase probe care dovedesc vinovăţia lui Bogdan Olteanu, printre care declaraţiile date de Sorin Ovidiu Vîntu, dar şi înscrisuri bancare şi interceptări telefonice.

„Inculpatul Bogdan Olteanu a cerut şi primit un milion de euro şi sprijin electoral de la Sorin Ovidiu Vîntu. Martorul Sorin Ovidiu Vîntu a recunoscut săvârşirea faptelor, el fiind trimis în judecată pentru săvârşirea faptelor de cumpărare de influenţă”, a declarat procurorul.

De asemenea, din interceptările făcute în cauză, reiese că Sorin Ovidiu Vîntu era interesat de numirea lui Mihaiu. Martorii cheie din dosar au fost testaţi cu aparatul poligraf pentru verificarea gradului de disimulare a sincerităţii. Rezultatul a fost ca aceşti martori au fost sinceri în cele declarate.

Bogdan Olteanu a refuzat proba cu testarea la aparatul poligraf. Mai există un raport economic ce arată că Bogdan Olteanu a avut cheltuieli mai mari decât suma veniturilor legale”, a spus procurorul.

Pe lângă condamnarea la închisoare, procurorul a solicitat confiscarea sumei de un milion de euro de la Bogdan Olteanu.

Bogdan Olteanu a fost trimis în judecată de DNA în octombrie 2016, fiind acuzat că, în perioada iulie – noiembrie 2008, pe când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Ulterior, ca urmare a diligenţelor depuse de Olteanu, Mihaiu a fost numit, la data de 18 septembrie 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, susţin procurorii.

Anchetatorii mai arată că, în toamna anului 2008, Bogdan Olteanu a participat la alegerile parlamentare, urmărind obţinerea unui mandat de deputat. Astfel, din dispoziţia lui Vîntu, Olteanu a beneficiat de consultanţă politică pentru campania electorală fără să achite contravaloarea serviciilor de zeci de mii de euro. 



Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close