luni, august 2, 2021
AcasăAgenda ZileiCătălin Cherecheș: Dosarul meu este unul fabricat cu ajutorul SRI

Cătălin Cherecheș: Dosarul meu este unul fabricat cu ajutorul SRI

Dosarul în care a fost trimis în judecată de către procurorii DNA Cluj este unul fabricat la care a contribuit şi SRI, a declarat primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, citat de Agerpres. 

„Începând cu 2011, de când sunt primar al municipiului Baia Mare, am trăit, în tăcere, fără să mă plâng, cu sabia deasupra capului, terorizat în fiecare zi de aceşti anchetatori, indiferent că provin din DNA sau din serviciile sistemului opresiv”, a mai spus acesta.

Au fost date mandate de interceptare pe siguranţă naţională, unele din ele pe terorism internaţional, emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. „Am trăit zilnic un atac concertat al DNA pentru că m-au dorit executat şi îngropat”, a spus Cătălin Cherecheş. 

Edilul din Baia mare a găsit și un vinovat. Iar acesta este procurorul Ionuţ Vasile de la DNA Cluj, cel care l-a trimis în judecată. 

Vinovat pentru dosarul fabricat, procurorul

„Un singur procuror care se ocupă de Cătălin Cherecheş, din perspectiva privată şi din perspectiva publică, din 2012 şi până astăzi. Un procuror care se numeşte Ionuţ Vasile, o ‘lămâie’ a DNA-ului, un om care nu are niciun fel de Dumnezeu şi niciun fel de scrupule şi care nu respectă drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, iar eu sunt un om care militez pentru dreptate”, a spus Cherecheş. 

potrivit lui, dosarul său face referinţă la o presupusă luare de mită în formă continuată, însă sumele de bani primite în baza unor contracte de sponsorizare din partea unei firmei elveţiene au fost utilizate legal în susţinerea unor proiecte comunitare şi sportive. 

Pentru a se apăra, primarul va face plângere penală împotriva procurorului Ionuţ Vasile şi a solicitat public un punct de vedere din partea directorului SRI, Eduard Helvig, cu privire la cazul său. 

„S-a sesizat instanţa şi vom depune şi plângerile penale la adresa celor care au făcut aceste acte, de la procurori, la ofiţeri, la procurori şefi, pentru că lucrurile trebuie să funcţioneze într-o logică a respectului faţă de lege”, a spus Cherecheş. 

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Cluj l-au trimis în judecată pe primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, într-un nou dosar, pentru luare de mită în formă continuată. 

Sursa foto: Cătălin Cherecheș (Facebook)

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate