duminică, septembrie 26, 2021
AcasăAgenda ZileiCazul de la Caracal, motiv de ceartă electorală și cereri de demisii

Cazul de la Caracal, motiv de ceartă electorală și cereri de demisii

Cazul de la Caracal a devenit motiv de ceartă electorală și cereri de demisii, între premierul Viorică Dăncilă și președintele României, Klaus Iohannis. 

Premierul Viorica Dăncilă afirmă că nu trebuie folosită o tragedie ca temă de campanie electorală, făcând referire la afirmaţia preşedintelui Klaus Iohannis, care a cerut demisia şefului DIICOT pentru gestionarea cazului de la Caracal. 

Cu toate acestea, Viorica Dăncilă îl acuză pe Iohannis că s-a tezit să se implică în cazul de la Caracal la trei luni după ce aceasta s-a produs. 

„Dacă îmi amintesc eu bine, când a fost cazul Caracal, de care domnul preşedinte şi-a amintit după trei luni, dânsul era în vacanţă, eu m-am întors în Bucureşti şi am luat primele măsuri. Deci, eu cred că nu trebuie să folosim o tragedie ca o temă de campanie electorală. Aceste lucruri se pot discuta, s-au luat măsurile, trebuie să se mai ia măsuri, iar dacă dânsul vrea să ia măsuri pe Ministerul Afacerilor Interne, cred că în primul rând să numească un ministru al MAI. Şi ştiţi că în acest sens am trimis chiar o scrisoare către domnul preşedinte”, a spus Dăncilă.

Viorica Dăncilă a mai afirmat că i se pare un discurs de campanie electorală şi nu vrea să comenteze mai mult.

„De fiecare dată am spus că pe Justiţie trebuie o analiză în domeniul Justiţiei. Dacă eu făceam acea afirmaţie pe care a făcut-o domnul preşedinte aseară, să cer demisia cuiva, cred că era un scandal foarte mare acum. Eu cred că nu trebuie să intervenim în Justiţie. Este foarte uşor să ieşi public să ceri demisia cuiva. Eu am văzut că domnul preşedinte face turnee, mai nou face turnee cu avioane private, chiar în interiorul ţării, după câte am văzut eu. Eu nu am făcut turnee, am explicat foarte clar, de fiecare dată când am plecat într-o ţară, am plecat pentru promovarea României, pentru promovarea oportunităţilor economice şi de fiecare dată am semnat un acord de cooperare, am semnat cooperarea între ministere, am impulsionat relaţiile bilaterale”, a afirmat Viorica Dăncilă.

Iohannis i-a cerut demisia lui Bănilă în cazul de la Caracal 

Șeful statului i-a reproşat șefului DIICOT, Felix Bănilă, modul în care a fost instrumentată ancheta în cazul de la Caracal, adăugând că implicarea DIICOT ar fi trebuit să aducă un plus de profesionalism şi credibilitate. Klaus Iohannis a spus însă că, sub conducerea lui Bănilă, acest lucru nu s-a întâmplat, iar ancheta continuă să genereze semne de întrebare majore.

„Modul în care s-au desfăşurat lucrurile până acum nu face decât să ridice suspiciuni şi să accentueze lipsa de încredere a oamenilor în autorităţi, iar o astfel de abordare nu poate duce decât la rezultate proaste. Aşadar îi cer domnului Felix Bănilă să îşi înainteze imediat demisia din funcţia de procuror şef al DIICOT. Este imperativ ca greşelile din ultimele săptămâni să fie asumate cu responsabilitate şi este nevoie de o schimbare la acest nivel, pentru a recredibiliza această instituţie”, a punctat preşedintele.

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate