Ce a decis Guvernul pentru starea de alertă din 15 mai

noua variantă a programului de guvernare
Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!


Guvernul a decis ca pentru starea de alertă care începe din 15 mai să ia anumite măsuri restrictive menite să protejeze populația care va avea liber la circulație fără a mai avea declarația pe proprie răspundere. 

Astfel că, proiectul de lege pentru reglementarea situaţiei de alertă care va fi instituită după încetarea stării de urgenţă, adoptat de Guvern, prevede instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă.

„Pe durata stării de alertă, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă”, a declarat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă

În domeniul sănătăţii în acest proiect se păstrează prevederea actuală referitoare la ocuparea posturilor fără concurs. Potrivit lui Dancă, posturile vacante sau temporar vacante din cadrul Ministerului Sănătăţii şi unităţilor subordonate pot fi ocupate de către personal contractual fără organizarea concursului dacă durata angajării nu depăşeşte perioada stării de alertă.

„Autorităţile pot plafona preţurile la medicamente, vaccinuri, dezinfectanţi, insecticide, dispozitive medicale şi alte materiale sanitare pe perioada stării de alertă”, a adăugat şeful Cancelariei prim-ministrului.

Ce a mai decis Guvernul cu privire la starea de urgență din 15 mai

De asemenea, se permite organizarea activităţilor de comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu presupun rămânerea clienţilor în spaţii destinate acestui scop, aşa cum sunt cele de tip drive-in, room-service sau livrare la clienţi.

„În domeniul economic, potrivit acestor prevederi, va fi permisă organizarea activităţilor de comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu presupun rămânerea clienţilor în spaţii destinate acestui scop, aşa cum sunt cele de tip drive-in, room-service sau livrare la clienţi. Tot în domeniul economic, pe perioada stării de alertă, se pot suspenda activităţile de comercializare cu amănuntul şi serviciile în centrele comerciale cu câteva excepţii în cazul cărora sunt permise astfel de activităţi, respectiv vânzarea produselor electronice şi electrocasnice, dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliu. Este, de asemenea, permisă activitatea desfăşurată de operatorii economici din centrele comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei şi este întreruptă comunicarea cu restul complexului”, a explicat Dancă.

Potrivit lui, proiectul de lege prevede şi câteva excepţii pentru operatorii economici care-şi desfăşoară activităţile în centre comerciale, precum cele legate de îngrijire personală, curăţătorie, cabinete stomatologice, optică medicală şi altele.



Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!

1 thought on “Ce a decis Guvernul pentru starea de alertă din 15 mai

  1. Interesant ca la behaitorii de la biserici se poate merge liber iar la terase cu prietenii pentru a critica nemernicii PNL la fel de nemernici si corupti ca gruparea infractionala PSD este interzis.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close