CNSCBT: În săptămâna 22-28 iunie 2020 s-a înregistrat cea mai mare creştere din ultimele 8 săptămâni

Un număr de 1.029 de români sunt infectați, până în prezent, în România, cu noul coronavirus, fiind înregistrate 17 decese
Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!


93,9% dintre decese aveau comorbidităţi asociate, 77,3% erau înregistrate la persoane de peste 60 de ani, iar 59% dintre acestea erau întâlnite la bărbaţi, conform Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), în raportul raportul săptămânal de supraveghere COVID-19 actualizat cu intervalul 22-28 iunie 2020.

Analiza cazurilor de COVID-19 pe săptămâni evidenţiază că în săptămâna 22-28 iunie 2020 s-a înregistrat cea mai mare creştere din ultimele 8 săptămâni, nivelul creşterii fiind aproximativ acelaşi cu săptămâna 27 aprilie-3 mai 2020. Vârful creşterii cazurilor noi de la o săptămână la alta a fost înregistrat, în România, în intervalul 6-12 aprilie 2020, potrivit raportului.

Ponderea cazurilor confirmate şi a deceselor pe judeţe

În ceea ce priveşte cazurile confirmate pe judeţe, în săptămâna 22-28 iunie 2020, 45,5% din totalul cazurilor erau înregistrate în municipiul Bucureşti şi în judeţele Argeş, Braşov, Prahova şi Buzău. De asemenea, 49,5% dintre decese erau întâlnite în judeţul Suceava, municipiul Bucureşti, judeţele Braşov, Vrancea şi Argeş. În judeţele Argeş, Braşov şi Vrancea se înregistra o rată de incidenţă cumulată de peste 50/100.000 locuitori.

Ponderea cazurilor confirmate pe categorii de vârstă: categoria 40-49 ani, cea mai afectată; grupele de vârstă 0-9 şi 10-19 ani, cel mai puţin afectate.

Referitor la cazurile confirmate în funcţie de vârstă, cel mai mare procent este asociat, şi după intervalul 22-28 iunie 2020, cu categoriile 40-49 ani (23%), 50-59 ani (circa 20%). Categoriile de vârstă 30-39 de ani şi 60-69 ani erau asociate, până la 28 iunie 2020, cu procente apropiate de infectare (14%, respectiv 13% din cazuri). Grupele de vârstă cel mai puţin afectate de noul coronavirus rămân 0-9 ani (2,5%), 10-19 ani (3,5%), peste 80 de ani (circa 5%), 70-79 ani (7,5%), 20-29 ani (8%).

Ponderea deceselor pe categorii de vârstă: categoriile 70-79 şi 60-69 de ani, cele mai afectate

Analiza deceselor până la 28 iunie 2020, indică faptul că persoanele cu vârste cuprinse între 70-79 ani şi 60-69 ani şi peste 80 de ani sunt cele mai afectate: 27% (70-79 ani), 26% (60-69 ani) şi 24% (peste 80 de ani). Grupa de vârstă 50-59 ani are un procent de decese de 13%, în timp ce persoanele din categoria 40-49 ani au un procent de mortalitate mult mai mic (de 5,5%). Nu s-au înregistrat, până la 28 iunie 2020, cazuri de mortalitate la grupele de vârstă 0-9 şi 10-19 ani, conform sursei citate. Procentele de mortalitate corespunzătoare grupelor de vârstă 20-29 de ani (1%) şi 30-39 de ani (circa 2,5%) erau sub 5%, la data amintită.

Caracteristicile cazurilor confirmate: numărul de persoane vindecate era de 71,1%, la 28 iunie 2020

Dintre cele 26.582 de cazuri analizate până la 28 iunie, 44,4% (11.794 persoane) erau de sex masculin, 2,7% erau cazuri de import (713), iar 12,3% (3.267 de persoane) erau reprezentate de personal medical. Vârsta medie a persoanelor infectate cu COVID-19 era, până la data menţionată, de 48 de ani, mai informează raportul. Numărul de persoane vindecate era, la data analizei, de 71,1% (18.912 persoane) faţă de 70,4% (17.090 persoane) la 21 iunie 2020.

Caracteristicile deceselor: vârsta medie a deceselor – 69 de ani

Raportul CNSCBT relevă că, până la 28 iunie 2020, vârsta medie a persoanelor decedate era de 69 de ani, 59% fiind de sex masculin (965 persoane) şi cu cel puţin o comorbiditate (93,9%): afecţiuni cardiovasculare (64,9%), diabet (30,5%), afecţiuni neurologice (22,1%), afecţiuni renale (19,8%), afecţiuni pulmonare (18,4%), obezitate (17,1%), neoplasm (11,8%), altele (20,2%).

Ponderea cazurilor confirmate pe grupe de vârstă şi sex

În ceea ce priveşte ponderea îmbolnăvirilor pe grupe de vârstă şi sex, se observă că, atât la femei cât şi la bărbaţi, cele mai afectate grupe de vârstă sunt 40-49 ani (25% la femei şi aproape 20% la bărbaţi) şi 50-59 ani (22% la femei şi 20% la bărbaţi). Situaţia până la 28 iunie a rămas aproximativ aceeaşi ca la analiza anterioară (21 iunie 2020) în privinţa grupelor de vârstă şi sex.

Ponderea deceselor pe grupe de vârstă şi sex

Referitor la ponderea deceselor pe grupe de vârstă şi sex, cele mai multe decese la femei erau asociate, până la 28 iunie 2020, cu grupele de vârstă 70-79 ani (30%), peste 80 de ani (29%) şi 60-69 ani (25%). La bărbaţi, categoriile de vârstă cele mai afectate de decese erau 60-69 ani (28%) şi 70-79 ani (26%); grupa de vârstă peste 80 de ani era afectată în proporţie de 20%, până la data analizată. Se observă, astfel, o incidenţă diferită a deceselor la femei şi bărbaţi până la data de 28 iunie 2020, informează www.cnscbt.ro.



Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close