Coronavirus/ România: 906 români infectați și 13 persoane decedate

0
român noul coronavirus

Un număr de 906 români au fost infectați, până în prezent, cu noul coronavirus în România, fiind înregistrate 13 decese, informează Grupul de Comunicare Strategică (GCS). 

De la ultima informare, au fost înregistrate 144 de noi cazuri de îmbolnăvire. Pacienţii recent confirmaţi cu infecţie au vârste cuprinse între 3 şi 79 de ani.

Dintre persoanele infectate, 86 au fost declarate vindecate şi externate:

  • 53 – la Timişoara,
  • 23 – la Bucureşti,
  • 6 – la Craiova,
  • 2 – la Constanţa,
  • 1 – la Iaşi şi Cluj. 

Până miercuri, 13 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

906 români infecați cu coronavirus și 167 de dosare penale 

De asemenea, un număr de 167 de dosare penale au fost întocmite până în prezent prin structurile abilitate ale MAI sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 din Codul penal.

Totodată, Poliţia şi Jandarmeria au aplicat 1.336 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

Cu ocazia formalităţilor de intrare în ţară, Poliţia de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, în care sunt cercetate 18 persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 326 din Codul penal.

GCS reaminteşte cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor.

Românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor: +4021.320.20.20.

Până la data de 24 martie au fost raportate 182.470 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania şi Regatul Unit. 

Peste 100.000 de români în autoizolare

La nivelul întregii ţări, inclusiv municipiul Bucureşti, se află în izolare la domiciliu 100.199 persoane.

„În urma centralizării datelor la nivel naţional, inclusiv de la nivelul municipiului Bucureşti, facem următoarele precizări: număr persoane aflate în carantină – 6.016, număr persoane aflate în izolare la domiciliu – 100.199”, anunță GCS. 

De asemenea, până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 14.466 de teste, din care 646 în unităţi medicale private.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here