De la matrioska la maskirovka: Institutul Revoluției lui Ion Iliescu

1

Scurt istoric: Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRDD) a fost înființat pe 7 decembrie 2004, printr-o lege semnată de doi lideri marcanți ai PSD: Valer Dorneanu, președintele Camerei Deputaților și colegul de partid Nicolae Văcăroiu, președintele Senatului.

Pe 31 decembrie 2019, Guvernul Orban desființează prin OUG 91/2019 Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989. Motivele sunt cunoscute de foarte mulți ani: activitatea acestuia este irelevantă în raport cu sumele uriașe cheltuite de la buget, instituția este o platformă politică, scopul ei real este de de a acredita o anumită interpretare și viziune asupra evenimentelor din decembrie 1989, adică exclusiv punctul de vedere al grupului Iliescu, cercetat și acuzat apoi de infractiuni împotriva umanității, o viziune contestată sistematic de organizații ale revoluționarilor.

Pe 10 iunie 2020, Senatul controlat de majoritatea PSD, partidul lui Iliescu și Voican, a respins ordonanța de desființare a IRDD.

Pe 24 septembrie 2020, același Valer Dorneanu, acum în calitate de președinte al CCR, este chemat să decidă alături de confrații cu glugă roșie dacă reînființarea proaspăt desființatului IRDD, contestată de guvern, este sau nu constituțională.

Ce va decide Valer Dorneanu, care și-a început cariera politică în PSD, pe ruta PCR-CPUN (după ce fusese procuror comunist și apoi consilier in Consiliul legislativ al RSR), în calitate de consilier al lui Ion Iliescu, adică al celui pentru care a fost creat în mod special Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, devenind apoi ministru în guvernul Văcăroiu, președinte al Consiliului legislativ, președinte al Camerei Deputaților în ultimul mandat al lui Ion Iliescu, vicepreședinte al etc. etc. și azi președinte al CCR?

Institutul Revoluției lui Ion Iliescu

Oficial, conform legii, Institutul Revoluției „are ca obiect de activitate analiza științifică a premiselor, desfășurării și efectelor – în plan politic, economic și social – ale Revoluției Române din decembrie 1989, în scopul realizării unei imagini documentate, obiective și cuprinzătoare asupra acestui eveniment cardinal din istoria contemporană a țării noastre” (art.2)

Organul deliberativ de conducere al Institutului este Colegiul Național, format din 25 de personalități reprezentative și recunoscute ale Revoluției Române din Decembrie 1989, cu mandat permanent, desemnate de Președintele României. Prin decret semnat de Ion Iliescu, președintele României, in decembrie 2004 au fost numiți în calitate de membri ai Colegiului Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 următorii:

  • Balint Petrică (Lugoj),
  • Chiriacescu Sergiu (Brașov),
  • Cuteanu Vasile Emilian (București),
  • Dan Iosif (București),
  • Dumitrescu Emil (București),
  • Fortuna Lorin (Timișoara),
  • Ionescu Cazimir (București),
  • Iordache Claudiu (Timișoara),
  • Ispas Mihail (București),
  • Iorga Eugenia (București),
  • Maziliu Dumitru (București),
  • Mironov Alexandru (București),
  • Nicolaescu Sergiu (București),
  • Pastor Gheorghe (Cluj-Napoca),
  • Roman Petre (București),
  • Raicu Romeo (București),
  • Sanda Adrian (Timișoara),
  • Savu Ion (Timișoara),
  • Theodorescu Răzvan (București),
  • Toader Dan (Sibiu),
  • Țigău Doru (Iași),
  • Vișan Dorel (Cluj Napoca),
  • Voicilă Valentin (Arad),
  • Voiculescu Gelu Voican (București),
  • Vlădesan Emil (Timișoara).

IRDD – Institutul Revoluției filosovietice

Astăzi, la mai bine de 15 ani de la înființare, în fruntea IRDD se află același Ion Iliescu, ca președinte, secondat de Gelu Voican Voiculescu, ca director general, numit în locul lui Claudiu Iordache. Institutul e sinecura lor pe viață.

Institutul Revoluției lui Ion Iliescu

În urmă cu doi ani, pe 30 martie 2018, Iliescu a scăpat de unul dintre  ultimii revoluționari veritabili din fruntea Institutului, Claudiu Iordache, după ce un alt revoluționar adevărat, Lorin Fortuna, liderul de la Timișoara, fusese dat afară, de la una dintre ședințe, de același Iliescu.

Claudiu Iordache a fost demis de Iliescu prin telefon, folosindu-se de un grup de apropiați constituit din Emil Cutean (condamnat penal la închisoare intr-un proces de coruptie), Razvan Theodorescu, Cazimir Ionescu (inculpat în dosarul Mineriadei), Eugenia Iorga și Gelu Voican Voiculescu (inculpat în dosarele Revoluției și Mineriadei). Motivul real al demiterii a fost acela că Institutul condus Iordache n-a luat apărarea lui Iliescu și al apropiaților lui (Voican Voiculescu, Cazimir Ionescu etc.) în cauzele privind Revoluția și Mineriada în care au fost inculpați.

Din ceea ce știm până acum, scopul real al înființării Institutului a fost acela de a dovedi prin mijloace de cercetare așa-zis științifice ”adevărul” grupului politico-militar condus de Ion Iliescu, grup care a preluat puterea în 22 decembrie 1989. Este vorba despre un ”adevăr” total opus adevărului juridic ce rezultă din dovezile adunate vreme de peste două decenii în dosarele Revoluției Române de către procurorii militari de la Secția Militară a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cel mai important argument al acestei ipoteze este că nimeni din afara grupului de revoluționari care au preluat puterea în Decembrie 1989 nu poate face parte din conducerea Institutului, iar cercetarea științifică este coordonată de un fost consilier și colaborator al lui Adrian Năstase, istoricul Constantin Corneanu, director general adjunct al IRDD.

Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRDD)

Pe de altă parte, conform documentelor de prezentare a Institutului, de pe siteul wikipedia (site-ul oficial al IRDD a fost inchis) scopul cercetarii „științifice” făcute sub egida IRRD nu este acela de a afla adevărul despre Revoluția din decembrie 1989, ci de a justifica acțiunile celor implicați direct în evenimente și de a „schimba percepția” asupra revoluționarilor.

Prin studii și analize de texte cercetarea a avut ca obiectiv să facă înțeleasă în primul rând acțiunea revoluționarilor, cauzele și motivația faptelor lor riscante și eroice, sprijinul larg – chiar dacă nu de la început deschis – primit din partea majorității cetățenilor pentru îndeplinirea misiunii asumate de ei” și ”Cercetarea științifică – alături de alte activități educative ale IRRD – și-a propus să aducă în atenția publicului interesat fapte, gesturi, oameni și evenimente inedite din timpul Revoluției și să schimbe percepția asupra unor acțiuni ale revoluționarilor eroi sau martiri, prezentate adeseori ca neînsemnate, dirijate de agenți străini, lipsite de determinare și curaj”, se afirmă pe site-ul wikipedia.

Asupra căror acțiuni ale revoluționarilor trebuie schimbată percepția de către cercetătorii IRDD ?

Să fie cumva vorba despre schimbarea percepției asupra acțiunilor criminale ale „revoluționarilor” Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Nicolae Militaru, Petre Roman, Virgil Măgureanu și ai celorlalți capi ai Revoluției, așa cum rezultă din documentele aflate în dosarele revoluției?

Dacă nu acesta ar fi scopul înființării IRDD, de ce în fruntea sa au fost numiți exclusiv „revoluționari”, adică membri ai grupării care și-a asumat în acele zile din decembrie 1989 responsabilitatea preluării puterii și a gestionării tuturor acțiunilor militare și civile întreprinse după fuga lui Ceaușescu?

Cum ar putea fi obiectivă o asemenea instituție condusă de un soi de „CFSN” compus din 25 de indivizi cu merite deosebite în Revoluție, numiți chiar de Ion Iliescu și în fruntea cărora s-a cocoțat însuși Alesul, Fostul, ”ultimul de pe listă”, Emanatul?

dav

Și pentru ca nimeni, niciodată, să nu schimbe scopul real al existenței IRDD, s-a stabilit prin lege ca membrii organului deliberativ de conducere să fie aleși pe viață, calitatea de membru al Colegiului Național al IRDD încetând doar la cerere, prin deces sau dacă se constată că au colaborat cu Securitatea sau nu au fost revoluționari (art.4, alin 6 din Legea 556/2004).

De asemenea, este cunoscut faptul că toate cercetările procurorilor militari în Dosarele Revoluției au condus la acuzații grave împotriva reprezentanților de vârf ai grupului Iliescu, care n-au putut fi trași la răspundere din cauza presiunilor politice uriașe și a controlului pe care acestia le-au exercitat asupra sistemului de justitie. Traseul dosarelor revoluției este o dovadă clară în acest sens.

În primele doua mandate de președinte ale lui Ion Iliescu (90-92 și 92-96), toate dosarele revolutiei au fost clasate cu NUP. Ele au fost redeschise în mandatul lui Emil Constantinescu, s-au reluat cercetările, au fost finalizate cu condamnari grele cateva dintre ele (dosarul Cluj – gen.Topliceanu și dosarul Timisoara – gen. Stanculescu și gen. Chitac), iar apoi, in 2007, puterea s-a folosit de CCR pentru a stopa cercetările procurorilor militari. Așa se face că dosarele au fost repartizate procurorilor civili, care le-au clasat din nou dând satisfacție responsabilior de crimele din decembrie 1989.

Numai că, așa cum avea să declare magistratul militar gen. Dan Voinea, cel care a deschis anchetele in dosarele Revolutiei și care a obținut condamnări  grele în mai multe dosare trimise în instanță, după clasările dictate de procurorii civilli în aceste dosare, „victimele s-au plans la CEDO, CEDO le-a dat castig de cauza si a criticat statul roman, iar dl adjunct al procurorului general, Bogdan Licu, este cel care a avut curajul sa infirme solutia de clasare data de colegii lui civili, dar trebuia ca solutia sa fie recunoscuta de instanta. S-a mers la Inalta Curte, care a infirmat solutia clasarii si s-au reluat cercetarile, în 2016”.

Abia pe 8 aprilie 2019, rechizitoriul în dosarul Revoluției a fost trimis în fața instanței. Numărul real de inculpați în acest dosar a fost redus de la 57, cît era în anul 2007, la 3: Iliescu Ion, Voiculescu Gelu Voican și Gen (rtr) Rus Iosif. Cei trei sunt acuzați de infracțiuni contra umanității.

Doi dintre ei, Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu, conduc astăzi desființatul-reînființat-contestat la CCR Institut al Revoluției Române. Primul în calitate de președinte al Colegiului Național al IRDD, celălalt în calitate de Director General.

Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRDD)

Istoria se scrie întotdeauna de către învingători

Ion Iliescu, unul dintre principalii protagoniști ai evenimentelor din 1989 a creat așadar o structură care să cerceteze și elucideze chiar evenimentele la care a luat parte activ și pe care le-a influențat decisiv. În această instituție s-a înconjurat de oameni care, ca și el, participaseră activ în acele momente.

Doar de pe wikipedia aflăm, pe scurt, că: „Ion Iliescu a absolvit Liceul Spiru Haret din București în anul 1949, după care studiat mecanica fluidelor la Institutul Politehnic București, iar apoi la Institutul Energetic al Universității din Moscova. În timpul șederii sale la Moscova a fost secretar al „Asociației Studenților Români”.

Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRDD)

Se credea că îl cunoștea pe Mihail Gorbaciov, cu toate că atât Ion Iliescu cât și Gorbaciov au negat în repetate rânduri acest lucru. Cu toate acestea, în 1990, în revista Paris Match s-a speculat că Nicolae Ceaușescu credea că ar fi existat o conexiune între cei doi, deoarece în timpul vizitei lui Gorbaciov în România din iulie 1989, Iliescu a fost trimis în afara Bucureștiului pentru a preveni orice contact între cei doi”.

El „a intrat în Uniunea Tineretului Comunist în 1944 și în Partidul Comunist Român în 1953 unde a avansat în carieră devenind secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist din 1956 și membru al Comitetului Central al PCR. La 19 august 1956 a fost ales președinte al Comitetului de Organizare a Asociațiilor Studențești, apoi al Consiliului (martie 1957). Ulterior a devenit șef de secție la CC al PCR (1965), prim-secretar al CC al UTC.

Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRDD)

La un moment dat a ocupat funcția de șef al Departamentului de Propagandă al Comitetului Central al PCR. A servit mai târziu ca ministru pentru problemele legate de tineret între 1967 și 1971.

Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRDD)

Cu toate acestea, în 1971, Ceaușescu, care se simțea amenințat de Iliescu (văzut de mulți ca moștenitorul lui Ceaușescu), l-a marginalizat pe acesta și l-a îndepărtat din funcțiile politice majore, fiindu-i atribuită funcția de vice-președinte al Consiliului Județean Timiș între 1971 și 1974, apoi cea de președinte al Consiliului Județean Iași (1974-1979). În 1979 a fost numit Președinte al Consiliului Național al Apelor. Ion Iliescu este eliberat din funcția de membru al CC al PCR la 22 noiembrie 1984 și eliberat din funcția de Președinte al Consiliului Național al Apelor, fiind numit director al Editurii Tehnice, funcție pe care a ocupat-o până în decembrie 1989” (Wikipedia).

Gelu Voican-Voiculescu, conform aceleiași surse,  „s-a născut la data de 8 februarie 1941 în București. A absolvit Liceul „I.L. Caragiale” din București în anul 1957 și s-a înscris la Institutul de Cercetări Petrolifere al Facultății de Geologie, de la care a fost exmatriculat în anul 1959 fiind considerat „un exponent al reacțiunii interne, aflat în contact cu reacțiunea externă”. După exmatriculare, a lucrat un an ca sondor la Întreprinderea de Foraje București, după care i s-a permis să se reînmatriculeze la Facultatea de Geologie a Universității din București, ale cărei cursuri le-a absolvit în anul 1963, obținând diploma de inginer geolog. După absolvirea facultății, a lucrat 3 ani ca inginer la Schela de Extracție Videle, după care s-a transferat ca cercetător la Institutul de Cercetări Geologice pentru Hidrocarburi unde a lucrat până în 1970.

În anul 1970 este arestat și anchetat pentru atingere adusă securității statului prin trădare de secrete de serviciu și spionaj economic. A fost eliberat din închisoare după trei luni, fără nici o condamnare. Apoi s-a angajat corector la revista Viața Românească unde a lucrat până în anul 1973, când i s-a permis să se angajeze în specialitatea sa la un atelier de proiectare din cadrul IPROMIN, principalul institut de proiectări miniere din România. Deși institutul a fost desființat în martie 1974, atelierul de geotehnică unde lucra Voican a rămas în București sub forma unei filiale aparținând de alte institute din provincie. Aici a lucrat la elaborarea de studii geotehnice ale obiectivului minier Roșia-Poeni. În iulie 1985 este arestat din nou și condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare în baza articolului 166 din Codul penal de la acea vreme – „propagandă împotriva orânduirii sociale“, fiind acuzat de difuzare de manifeste anticomuniste. (wikipedia)

Voican Voiculescu, șeful Consiliului Siguranței Naționale după decembrie 1989

In decembrie 1989 Gelu Voican Voiculescu a fost un fel de umbră cu barbă albă a lui Ion Iliescu, apărut parcă de nicăieri. El a fost și a rămas cel mai de încredere apropiat al noului lider.

Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRDD)

Gelu Voican a participat ca reprezentant al lui Ion Iliescu și al Frontului Salvării Naționale, alături de generalul Victor Atanasie Stănculescu și de viitorul director al SRI, Virgil Măgureanu, la procesul intentat lui Nicolae și Elenei Ceaușescu și la execuția celor doi din 25 decembrie. Tot el s-a ocupat și de înhumarea soților Ceaușescu.

În ultimele zile ale lui Decembrie el a fost numit viceprim-ministru în primul guvern provizoriu și responsabil cu controlul serviciilor secrete (28 decembrie 1989-28 iunie 1990).

Pe 26 decembrie 1989, printr-un decret al CFSN semnat de Ion Iliescu, Direcția Securității Statului era trecută în componența Ministerului Apărării Naționale în fruntea căruia fusese numit, oficial, în aceeași zi, generalul (ret) Nicolae Militaru.

Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRDD)

Pe 31 decembrie 1989, imediat după arestarea șefului DSS, gl. Iulian Vlad și a apropiaților acestuia, președintele CFSN, Ion Iliescu, l-a numit pe viceprim-ministrul Gelu Voican Voiculescu în funcția de comandant al structurilor fostului Departament al Securității Statului. Începând cu 2 ianuarie 1990, generalul Nicolae Militaru împreună cu Gelu Voican Voiculescu au coordonat preluarea de către MApN a Securității, trecându-se la analizarea organigramei acesteia și creionarea, alături de generalul Logofătu, a viitoarelor structuri informative ale României.

Până în martie 1990, când a fost înființat Serviciul român de Informații, Gelu Voican Voiculescu s-a ocupat de gestionarea arhivei fostei Securități.

El este și cel care a reușit, în ianuarie 1990, să înființeze o direcție specială a Ministerului de Interne, care avea să fie prima instituție de poliție politică postdecembristă. Este vorba despre celebra UM 0215 („Doi și-un sfert”), care inițial s-a numit „Direcția de Pază a Obiectivelor de Interes Politic” și care a devenit funcțională începând cu 1 februarie 1990.

Despre cum înțelegea Voican Voiculescu atunci să reformeze fostul DSS, aflăm dintr-un document olograf întocmit chiar în cabinetul lui de viceprim-ministru,. Este vorba despre una dintre ciornele primului ordin semnat de Voican Voiculescu în calitate de Șef al Consiliului Siguranței Naționale, instituție ce urma să ia locul fostului DSS.

Planul lui Voican Voiculescu era atunci de a păstra, din fostul DSS, Direcția I (Informații Interne), Direcția a II-a (Contraspionaj Economic) și Direcția a III-a (Contrainformații) urmând ca Direcția a IV-a (Contraspionaj militar) să fie ”încadrată cu ofițeri MApN loiali revoluției”, restul cadrelor să fie redistribuiți în cadrul MApN, ofițerii Direcției a V-a (Securitate și Gardă) și ai Direcției a VI-a (Anchete penale) să fie trecuți în rezervă ”cu excepția celor care s-au dovedit a fi loiali prin misiunile îndeplinite”. De asemenea, Direcția Personal și Învățîmânt urma să fie un sefrviciu independent în cadrul direcției cmoloage din MApN. Tot Gelu Voican Voiculescu intenționa să pună atunci în fruntea Serviciului de Informații Externe, în locul lui Aristotel Stamatoiu, pe col. Ion Deaconescu, iar „la comanda Siguranței București se numește col. Goran Gheorghe”, cel care ocupase aceeași funcție până pe 22 decembrie 1989, care fusese anchetator al lui Paul Goma, dar și unul dintre anchetatorii mei în anii 1987-1988.

Documentul demonstrează că Gelu Voican Voiculescu avea atunci interese total opuse celor care muriseră și continuau să moară în stradă pentru schimbarea regimului comunist!

 

 

Așadar, aceste două personaje, Iliescu și Voican, s-au ocupat îndeaproape de coordonarea studiului calificat al Revoluției din decembrie 1989, prin intermediul Institutului menit a face lumină pentru tot poporul asupra evenimentelor în care și-a pierdut viața peste 1160 de oameni.

Dosarul Revoluției: Iliescu și Voican acuzați de crime împotriva umanității

Fostul președinte al României Ion Iliescu și fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu sunt acuzați de procurorii militari, în dosarul Revoluției, de infracțiuni contra umanității. Ei au fost trimiși în judecată prin Rechizitoriul întocmit pe 5 aprilie 2019, în Dosarul nr.11/P/2014, alături de fostul comandant al Aviației Militare, gl (rtr.) Ioan Rus, acuzat la rândul său de săvârșirea aceleiași infracțiuni. Faptele, prevăzute de art.439 CP se pedepsesc cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani.

Conform Rechizitoriului, începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, orele 16.00-17.00, în sediul Ministerului Apărării Naționale, Ion Iliescu a fost recunoscut de către conducerea MApN și a MI-DSS ”ca fiind noul şef de stat şi de guvern, implicit, noul comandant suprem al Forţelor Armate Române. La rândul său, Iliescu Ion şi-a asumat imediat, fără rezerve aceste demnităţi, comportându-se ca atare”.

La acea dată, grupul Iliescu, numit și grupul de decizie politico-militară al Consiliului Frontului Salvării Naționale (noul organism al puterii de stat din România), era format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, gl.lt. Victor Atanasie Stănculescu, gl (r) Militaru Nicolae, Petre Roman  și Gelu Voican Voiculescu. Grupul Iliescu „a exercitat în mod direct prerogativele puterii de stat şi a luat decizii importante atât cu caracter politic, cât şi cu caracter militar

Iliescu și Gelu Voican, alături de alți membri ai conducerii CFSN, sunt responsabili de crimele comise după 22 decembrie 1989, Ion Iliescu fiind, conform procurorilor, autorul nemijlocit al declanșării și amplificării psihozei securist-teroriste conform căreia securişti/ bezmetici/sinucigaşi /terorişti trag din orice poziție în populație.

Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRDD)

Inculpatul Iliescu Ion, ca iniţiator şi coordonator al comandamentului unic de conducere (organism politico-militar), iar mai apoi în calitate de preşedinte al CFSN (care şi-a subordonat întreaga forţă militară a României), prin apariţiile sale în mod sistematic la TVR şi comunicatele CFSN, a contribuit în mod direct şi nemijlocit, prin dezinformări, la generarea şi amplificare psihozei terorist-securiste, cauză principală a survenirii de numeroase decese şi răniri de persoane, începând cu data de 22 decembrie1989” se afirmă în Rechizitoriu.

Corbii lui Iliescu, reactivați și făcuți generali de armată

Referitor la constituirea grupului dizident din care au făcut parte Ion Iliescu și Nicolae Militaru, procurorii militari afirmă că acest grup a avut ca scop înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu și menținerea României în sfera de influență a URSS, toți componenții grupului Iliescu preluând, în decembrie 1989, puterea totală în stat.

Probatoriul administrat a relevat că pe fondul degenerării relaţiilor bilaterale dintre România şi URSS (degradare survenită ulterior momentului „Praga 1968”), urmare, inclusiv, a gravelor erori de politică internă – ce au produs o stare de nemulţumire profundă şi generală – s-a coagulat şi a evoluat o grupare dizidentă care a avut drept scop înlăturarea fostului preşedinte Ceauşescu Nicolae, dar menţinerea României în sfera de influenţă a URSS. Această grupare complotistă a fost formată atât din civili (latura politică), cât şi din militari (latura militară), cu toţii marginalizaţi într-un fel sau altul prin deciziile fostului preşedinte. Componenţii grupului au aparţinut principalelor două filoane militare (MApN şi DSS), de la nivel mediu până la vârf, dar şi structurilor civile ale statului român. Desigur, nu doar membrii acestui grup au manifestat atitudini ostile regimului Ceauşescu, însă prin funcţiile deţinute (implicit, influenţele exercitate), dar mai ales prin raportare la evoluţia istorică (începând cu 22 decembrie 1989), se poate afirma, fără echivoc, faptul că doar acest grup s-a dovedit eficient în demersul său.” – se afirmă în Rechizitoriu.

De asemenea, mai spun procurorii, „la scurt timp după preluarea puterii de către CFSN, condus de Iliescu Ion, a fost reactivat un număr important de generali şi ofiţeri superiori, cu toţii filosovietici”.

Este vorba, printre alții, de generalii Nicolae Militaru și Vasile Ionel, precum și de căpitanul de gradul I Emil (Cico) Dumitrescu, toți fiind avansați până la cel mai înalt grad militar, acela de general de armată, respectiv amiral.

Presa a semnalat că în Dosarul Revoluției există mărturiile unor foști ofițeri din Unitatea anti-KGB, UM 0110, cei care au instrumentat dosarele ”Corbii”, o operațiune ce viza un grup de generali și politicieni români ce aveau legături cu serviciile secrete sovietice (GRU). În atenția ofițerilor de la UM 0110 s-ar fi aflat, printre alții, generalii Ion Ioniță (fost ministru al Apărării Naționale în 1966 și apoi șeful grupului complotist Iliescu), generalul Nicolae Militaru (care avea să preia comada facțiunii militare a grupului Iliescu, după moartea lui Ioniță), generalul Ștefan Kostyal (pe care Ceausescu îl degradase în 1970 la gradul de soldat și căruia Iliescu avea să-i redea gradul de general-maior (r) în februarie 1990), generalul Vasile Ionel (numit de Ion Iliescu șef al MStM în decembrie 1989, iar apoi consilier prezidențial) și Emil (Cico) Dumitrescu (avansat de Iliescu de la cpt rang I la amiral și numit secretar de stat la Ministerul de Interne, iar apoi consilier de stat la Cotroceni).

Alături de militarii amintiți, în atenția ofițerilor anti-KGB au fost și Ion Iliescu și Virgil Măgureanu, pentru relațiile lor cu grupul complotist al generalilor. Conform informațiilor de presă  „după Revolutie, membrii acestei grupări ar fi încercat să șteargă dovezile de colaborare cu serviciile secrete ale URSS”, primul pas fiind ”să pună Departamentul Securității Statului (DSS) în subordinea MApN condus de generalul Nicolae Militaru”, ceea ce s-a și întâmplat, cum am amintit mai sus, chiar în primele zile de după executarea lui Nicolae Ceaușescu. Sarcina i-a revenit lui Gelu Voican Voiculescu, care a preluat atît cadrele cât și arhiva fostului DSS, depozitând-o în cîteva locații controlate de MApN.

Valer Dorneanu: de la PCR la CCR trecând prin patul PSD

Pe 24 septembrie desființarea Institutului Revoluției Române va fi analizată de Curtea Constituțională prezidată de Valer Dorneanu, adică chiar de cel care a semnat Legea de înființare a IRRD.

La fel, este vorba despre același Dorneanu care în 1990, după ce „componenţii grupului Iliescu au preluat puterea totală în stat”, devenea consilierul lui Ion Iliescu și astfel își începea traiectoria ascendentă care l-a adus în fruntea Curții Constituționale a României.

Până acolo însă, a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității din București în 1967 iar între 1985 și 1988 a urmat un Curs pentru comerț exterior în limba franceză la Academia de Științe Economice din București.

Este același Valer Dorneanu care, printre altele, predă la Universitatea Nicolae Titulescu din București unde îl regăsim des și pe Adrian Năstase cu a sa Fundație Nicolae Titulescu prin intermediul căreia desfășoară o strînsă și rodnică relație cu ideologii Kremlinului, inclusiv cu Alexander Dughin.

Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRDD)

Recent, Răzvan Theodorescu, vicepreședintele Academiei Române dar și unul dintre membrii filoruși ai Colegiului Național al IRDD declara graseiat, la o dezbatere de la sediul Fundaţiei Europene „Nicolae Titulescu”: „România este „o lume a Răsăritului”, un Răsărit “foarte puţin iubitor de democraţie”, iar viitorul nostru nu poate fi altul decât al locului unde ne aflăm, în Europa Orientală”.

Explicațiile termenilor rusești din titlu: 

Matrioșka este un termen rusesc ce definește o păpușă din lemn, viu colorată, goală pe interior în care sunt introduse alte păpuși mai mici, identice.

Maskirovka este un termen care definește diversiunea militară rusă și care include metode de camuflare a acțiunilor și intențiilor, negare și dezinformare – măsuri ce sunt executate atât pe timp de război cât și pe timp de pace.

 

1 COMMENT

  1. Institutul Revoluției a fost făcut de Iliescu pentru a justifica ce a facut in 89, afica sa il faca un revolutionar fara nicio legatura cu Moskva si nu un complotist așa cum au stabilit procurorii. Nu e de mirare ca Institutul nu se desființează si ca dosarul revoluției nu se finalizează. Moscova nu crede în lacrimi!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here