marți, august 3, 2021
AcasăAgenda ZileiDIICOT cere INML urgentarea rezultatelor în cazul din Caracal

DIICOT cere INML urgentarea rezultatelor în cazul din Caracal

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a cerut Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” să efectueze, în continuare, în regim de urgenţă expertiza genetică judiciară asupra întregului material probator, inclusiv asupra dinţilor şi a altor mijloace materiale de probă găsite cu ocazia cercetării la faţa locului în cazul Caracal

DIICOT aminteşte că pe 17 august, Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” a înaintat Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism constatările preliminare ale expertizei genetice judiciare.

Potrivit acestor constatări au fost expertizate de către Institutul Naţional de Medicină Legală o parte dintre probele ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată la zona de lizieră de pădure, respectiv fragmente osoase de natură umană, însă având în vedere starea de calcinare excesivă a acestora, ca urmare a acţiunii factorilor fizico – chimici la care a fost supus materialul biologic osos, nu s-a putut evidenţia niciun profil ADN. 

„Precizăm că, prin adresa emisă astăzi, procurorii DIICOT-Structura Centrală au reiterat Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, dispoziţia de efectuare în continuare, în regim de urgenţă, a expertizei genetice judiciare asupra întregului material probator, inclusiv asupra dinţilor şi a altor mijloace materiale de probă găsite cu ocazia cercetării la faţa locului”, spun reprezentanții DIICOT. 

DIICOT arată că va continua să informeze opinia publică, cu celeritate, de îndată ce va primi noi informaţii de la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”.

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate