Donaţiile acordate partidelor politice, făcute publice

restructurare a guvernului Donaţiile acordate partidelor politice, făcute publice PSD, un partid de maimuțe adrian tutuianu
Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!


Toate donaţiile acordate partidelor politice peste un salariu minim pe economie trebuie să fie publicate, se arată într-un proiect de lege propus de USR.

Tototdată, partidul din opoziție cere în același proiect de lege posibilitatea ca subvenţia de la buget a partidelor să fie suspendată în cazul în care persoane care au suferit condamnări definitive pentru comiterea unor infracţiuni electorale sau de corupţie ocupă funcţii de conducere. 

Cei care au inițiat acest proiect de lege sunt Tudor Benga, Florina Presadă, Radu Mihail şi Nicu Fălcoi. Parlamentarii vor modificarea şi completarea legii 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. 

„Schimbăm un pic filosofia, reducem plafoanele de contribuţii în linie cu recomandările GRECO, punem şi un plafon minim sub care donaţia este confidenţială, practic, la un salariu minim, cel care face o donaţie sub salariu minim poate să rămână poate să rămână confidenţială, dar tot restul donaţiilor le punem online, obligăm partidele să publice atât pe site-urile publice, cât şi pe site-ul AEP, astfel încât oricine să poată verifica donaţiile care au fost făcute”, a declarat Tudor Benga. 

Donaţiile acordate partidelor politice, nu și dacă sunt infractori

De asemenea, se introduce un instrument de asanare a clasei politice care este folosit în Spania şi anume o posibilitate de a suspenda subvenţia partidelor în cazul în care în organismele lor de conducere sunt persoane condamnate pentru infracţiuni electorale sau pentru infracţiuni de corupţie. Acest instrument este folosit în Spania şi îl punem la dispoziţia AEP să îl suspende până la remedierea situaţiei. 

Subvenția se schimbă odată cu procentele 

„Până acum, subvenţia se ducea la 75% în funcţie de rezultatele de la parlamentare, 25% în funcţie de rezultatele de la locale. Acum schimbăm proporţia, va fi 50%-50%. Acum, important este că scădem plafonul de la care se poate intra la finanţare. Până acum se putea trebuia să ai minim 50 de consilieri aleşi la nivel local astfel încât să intri la finanţare. Acum, câtă vreme există un mandat de consilier local, orice organizaţie politică intră la finanţare. În felul acesta încurajăm democraţia la firul ierbii”, a mai spus Benga.  

Prin acest proiect împrumuturile acordate partidelor nu se mai pot transforma în donaţii. „De asemenea, închidem şi o altă portiţă care exista înainte, anume de a transforma împrumuturile ulterior în donaţii. Împrumuturile nerambursabile să se transforme în donaţii. Şi ultimul lucru destul de important este faptul că decontarea cheltuielilor care până acum se ducea integral la candidaţi, acum se va duce 50% la candidaţi şi 50% la partid. Închidem o portiţă de abuzare a sistemului pentru îmbogăţire fără justificare”, se mai propune în proiect. 

Potrivit prevederilor proiectului, “acordarea subvenţiei de la bugetul de stat poate fi suspendată temporar, prin decizie a AEP pentru ocuparea funcţiilor de conducere internă de la nivel naţional şi local de către persoane care au suferit condamnări definitive pentru comiterea unor infracţiuni electorale sau de corupţie”. 

Termenul acordat partidelor politice pentru remedierea neregulilor constatate nu poate fi mai mare de 30 de zile. Decizia de suspendare temporară a acordării tranşelor lunare de la bugetul de stat poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare, la instanţa de contencios administrativ competentă, care trebuie să se pronunţe în termen de 15 zile de la sesizare. Hotărâre instanţei este definitivă, mai prevede proiectul. 



Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close