Dosarul pentru extrădarea lui Mazăre a fost predat autorităților din Madagascar

justiție extradare mazăre Radu Mazăre, adus în țară pe 20 mai Dosarul pentru extrădarea lui Mazăre Extradarea lui Radu Mazăre Radu Mazăre a fost reținut de autorități în Madagascar, azi, după ce fostul primar al Constantei a fugit din Romania, încă de acum un an și jumătate. Radu Mazăre a fost condamnat definitiv Fostul primar al Constanței Radu Mazăre ar putea primi 15 ani de închisoare, după ce un procuror DNA a cerut acest lucru la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. radu mazăre ultimul termen
Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!


Dosarul pentru extrădarea fostului primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost predat autorităţilor din Madagascar, a anunțat ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall.  

„La ora 8,00, dosarul a fost predat Ministerului Afacerilor Externe, iar la ora 9,00 a fost predat Ministerului Justiţiei din Republica Madagascar. Dosarul cuprinde cererea de extrădare, precum şi toate documentele transmise de instanţele competente din ţara noastră, atât în limba română, cât şi traduse autorizat în limba franceză”, a declarat Birchall, la sediul Ministerului Justiţiei. 

Radu Mazăre a fost ridicat de autorităţile din Madagascar şi este ţinut în custodie. În urmă cu câteva zile, tot Birchall anunța că instituţia pe care o conduce a primit de la instanţele din România documentele prin care s-a constatat îndeplinirea condiţiilor legale pentru extrădarea lui Radu Mazăre din Madagascar

„Confirm că astăzi, la ora 13,15, Ministerul Justiţiei a primit de la instanţele competente, respectiv de la Curtea de Apel Bucureşti şi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, documentele prin care s-a constatat îndeplinirea condiţiilor legale pentru a se solicita extrădarea lui Radu Mazăre. Cadrul legal internaţional aplicabil este următorul: Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizată, semnată la Palermo, în anul 2000, ratificată prin Legea 365 din 2002; Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, semnată la Merida, în anul 2003, ratificată prin Legea 365 din anul 2004”, afirma Birchall.  



Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close