Fostul premier Mihai Tudose a plecat din PSD. S-a înscris în partidul lui Ponta

Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!


Mihai Tudose a anunțat că demisionează din PSD afirmând că a sperat că lucrurile se vor îndrepta în partid, însă această speranţă a dispărut după ce în ultimul an “o parte din actuala echipă de conducere a partidului a înlocuit agenda publică cu agende personale”., iar demisia sa este un “ultim gest de delimitare faţă de acest mod de a conduce partidul şi ţara”. Tudose precizează că se va alătura Pro România, partidul condus de Victor Ponta.

“Acum 27 de ani am intrat în politică din dorinţa de a face ceva pentru Brăila şi pentru România. 27 de ani am fost membru PSD şi nu am precupeţit niciun efort pentru a face bine oamenilor, pentru a onora încrederea celor ce m-au votat. Chiar şi în cele mai grele momente prin care a trecut PSD am avut speranţa că lucrurile se vor îndrepta. Astăzi, această speranţă a dispărut după ce în ultimul an am constatat cu tristeţe că o parte din actuala echipă de conducere a partidului a înlocuit agenda publică cu agende personale, că orice încercare de dialog şi dezbatere internă a problemelor reale ale României nu este luată în seamă. Că orice încercare de democratizare a deciziilor politice este sortită eşecului Cred cu tărie că priorităţile, dezbaterile interne trebuiau să fie despre spitale şi sistemul de sănătate, şcoli şi educaţie, infrastructură şi reformă administrativă. Despre parcursul european al României. Despre parteneriatele strategice. Şi da, şi despre justiţie. Dar despre o justiţie corectă şi pentru oameni. Nu doar pentru ,,unii oameni”, afirmă Tudose într-o postare pe Facebook.

El spune că a avut în ultimele luni foarte multe întâlniri atât cu membri de partid, dar şi cu oameni neimplicaţi politic, concluzia fiind aproape unanimă: nu se mai poate!

“Această atitudine a oamenilor m-a condus la una dintre cele mai grele decizii: demisia din PSD ca ultim gest de delimitare faţă de acest mod de a conduce partidul şi ţara. Dacă gestul meu va fi înţeles şi va duce la îmbunătăţirea lucrurilor în PSD m-aş bucura sincer…Rămân în continuare în politică, adeptul valorilor democratice de stânga, devotat Brăilei şi României. Mă voi alătura unei echipe cu care împărtăşesc aceleaşi valori, echipei PRO România şi voi rămâne omul, brăileanul şi românul pe care îl ştiţi.”, anunţă fostul premier.

Mihai Tudose a deţinut funcţia de premier în perioada 29 iunie 2017 – 15 ianuarie 2018.

Scurt portret

Mihai Tudose (n. 6 martie 1967, Brăila, România) este ales deputat de Brăila în Parlamentului României din partea Partidului Social Democrat (PSD), și care a îndeplinit funcția de prim-ministru al României din 29 iunie 2017 până la demisia sa din data de 16 ianuarie 2018.
A fost membru titular al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din partea delegației României.

Ca activitate profesională, a debutat în 1992 ca șef birou senatorial, până în 1999 când, pentru un an, a fost consilier județean, lucrând în același timp și ca jurist. Din anul 2000 reprezintă Brăila în Camera Deputaților. Din 2004 până în 2008 a fost președintele organizației municipale a PSD Brăila, perioada în care organizația a avut cele mai bune rezultate, reușind să câștige în urma scrutinului din 2008 primăria și să obțină cel mai mare numar de consilieri municipali. În 2008 a fost ales deputat cu peste 50% din preferințele electoratului în colegiul uninominal nr. 4, circumscripția electorală nr. 9 Brăila. Din 2004 este președinte al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare din Camera Deputaților.



Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close