Guvernul a acordat universităților 25 de lei/ persoană pentru măsuri anti-COVID

0
chirii studenți centre universitare

Guvernul a acordat universităților 25 de lei/ persoană pentru măsuri anti-COVID, însă cheltuielile efectuate în acest scop sunt mult mai mari, a declarat rectorul SNSPA, Remus Pricopie.

„Am înţeles că Guvernul Orban va lansa o schemă de decontare în valoare de 10 milioane euro pentru achiziţia de măşti şi dezinfectanţi pentru universităţi. Este foarte bine şi aştept mai multe detalii legate de această iniţiativă, mai ales că noul an universitar începe în 10 zile. Pe de altă parte, însă, până o să vină aceşti bani, cred că este corect să aducem aminte Guvernului Orban că, din martie şi până azi, sumele alocate universităţilor pentru măsuri anti-COVID-19 se ridică la aproximativ 25 de lei de persoană (studenţi, profesori, personal didactic auxiliar, personal nedidactic)”, a scris Pricopie pe Facebook.

Potrivit acestuia, cheltuielile deja efectuate de universităţi pentru aplicarea măsurilor de prevenţie cerute de Guvern, prin ordin comun al ministerelor Educaţiei şi Cercetării şi Sănătăţii, sunt mult mai mari.

„În absenţa acestor informaţii privind costurile reale şi incapacitatea Guvernului de a le acoperi, mesajul privind lansarea unei scheme de decont, din fonduri europene, pentru măşti şi dezinfectanţi, cu 10 zile înainte de 1 octombrie, ar putea să fie interpretat ca unul strict electoral, ceea ce cred că Guvernul Orban nu şi-ar permite să facă, atunci când vorbim de sănătatea celor implicaţi în sistemul de educaţie universitară şi cercetare, adică peste 700.000 de cetăţeni români, toţi cu drept de vot”, a afirmat rectorul SNSPA.

Asigurarea de internet pentru toți elevii

Pe de altă parte, Consiliul Naţional al Elevilor solicită asigurarea accesului la Internet pentru toţi copiii şi tinerii care merg la şcoală şi atrage atenţia că 800.000 de elevi nu au această facilitate.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis către inspectoratele şcolare judeţene o adresă prin care solicită ca toate unităţile de învăţământ să fie conectate la platformele digitale de învăţare puse la dispoziţie de către Google şi Microsoft, pentru a facilita învăţarea în mediul online a elevilor.

Consiliul Naţional al Elevilor atrage atenţia că această măsură este “insuficientă, întrucât asigurarea conectării unităţilor de învăţământ preuniversitar la platforme educaţionale nu garantează accesul elevilor la educaţie de calitate, deoarece la momentul de faţă peste 800.000 de elevi nu au acces la un dispozitiv conectat la Internet.

Potrivit Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, sistemul educaţional din România ar trebui să aibă două platforme proprii de învăţare online: Biblioteca Şcolară Virtuală şi Platforma şcolară de e-learning, însă acestea întârzie să apară.

„Succesiunea firească a măsurilor pentru garantarea accesului la educaţie este achiziţionarea, în primă fază, a device-urilor conectate la Internet, distribuirea acestora către elevii şi cadrele didactice care le solicită, conform Legii 109/2020, şi ulterior conectarea unităţilor de învăţământ la platformele educaţionale. Aceste măsuri pot fi realizate concomitent, însă această modalitate de acţiune presupune management eficient din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, management care a lipsit cu desăvârşire încă de la începutul epidemiei”, arată reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here