Guvernul nu doreşte să mai impună nici o restricţie în contextul pandemiei, dar o va face dacă situația scapă de sub control

0
15
Pentru CE au votat candidații la alegerile prezidențiale 2019

Guvernul nu doreşte să mai impună nici o restricţie în contextul pandemiei, nicio măsură cu efect negativ asupra economiei, dar acest lucru depinde de respectarea regulilor, a declarat premierul Ludovic Orban, prezent într-o vizită de lucru la Călărași. 

 „Nu ne dorim să mai impunem nicio restricţie, nu ne dorim să mai luăm nici o măsură care să aibă vreun efect negativ asupra economiei. Economia reporneşte, are nevoie de susţinere, oamenii au nevoie de locuri de muncă, companiile trebuie să funcţioneze, economia trebuie să se dezvolte şi nu ne dorim niciun fel de măsură care să aibă un impact negativ asupra economiei sau să mai introducem vreo restricţie care să limiteze drepturi”, a spus Orban, precizând că acest lucru depinde de respectarea regulilor şi de oprirea răspândirii virusului.

Legat de amânarea alegerilor, premierul a afirmat că acest lucru este condiționat de stabilizarea numărului de cazuri de infectări cu coronavirus pentru că problema se pune dacă derularea campaniei electorale şi organizarea alegerilor creează un risc epidemiologic suplimentar sau nu.

Guvernul nu dorește nici o restricție suplimentară

„Avem nevoie de solidaritate, de mesaje coerente şi de o mobilizare a tuturor liderilor politici şi a tuturor formaţiunilor politice, a tuturor primarilor, a tuturor reprezentanţilor din instituţii publice pentru a putea lupta contra acestei epidemii. Astfel, alegerile se pot derula “în măsura în care se constată că nu există riscuri suplimentare din punct de vedere epidemiologic”, a precizat premierul.

Orban a mai afirmat că nu autoritățile nu își doresc ca autoritățile să ajungă în situaţia în care să discutăm de amânarea alegerilor, dar dacă va fi necesar sunt pregătite pentru orice măsură pentru a apăra sănătatea populaţiei.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here