sâmbătă, iulie 31, 2021
AcasăAgenda Zilei Incompetenţa PSD a îngropat singurul spital nou construit în România după Revoluţie

 Incompetenţa PSD a îngropat singurul spital nou construit în România după Revoluţie

Incompetenţa PSD a îngropat singurul spital nou construit în România după Revoluţie, iar aici este vorba despre spitalul Municipal Bacău.
Acesta a fost prima şi singura investiţie de acest fel realizată în România în ultimii 30 de ani, este condamnat de guvernarea PSD, atât cea de la nivel central, cât şi cea locală, să rămână un obiectiv nefuncţional, acuză deputatul liberal Tudorița Lungu. 
„Spitalul Municipal era realizat în proporţie de 80% în 2016, când PSD a preluat conducerea Primăriei Bacău. Într-una dintre vizitele făcute în scopuri electorale în judeţul Bacău, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a militat pentru fuziunea dintre Spitalul Municipal şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, într-un holding medical. A dat asigurări că aceasta este singura cale pentru ca Ministerul Sănătăţii să poată aloca fonduri, investiţiile să fie reluate şi pacienţii să beneficieze de condiţii de spitalizare civilizate şi de investigaţii şi tratamente moderne”, mai spune deputatul.
După mai bine de un an şi jumătate de la înfiinţarea holdingului, investiţiile sunt tot blocate, iar parte din aparatură, modernă la momentul achiziţiei, a ieşit din garanţie. Mai mult, autorităţile locale au luat decizia ca o parte dintre echipamente şi mobilier să fie înstrăinate spre alte unităţi spitaliceşti.
Și, în timp ce Spitalul Municipal cel nou se degradează, în clădirile vechi din Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău creşte numărul infecţiilor nosocomiale şi a persoanelor care mor din cauza acestora.
„Este greu de înţeles cum, într-o ţară care se plânge de lipsa infrastructurii sanitare, un spital nou, finalizat 80%, dotat cu aparatură şi mobilier, este blocat de trei ani, fără ca pacienţii să poată beneficia de tratament. Incompetenţă? Rea-voinţă? Iresponsabilitate?O întreb public pe doamna ministru Sorina Pintea: cum se numeşte cel care promite şi nu se ţine de cuvânt? Dar cel care dă garanţii că ceva se va întâmpla şi apoi îşi uită vorba? Dar cel care îi condamnă pe băcăuani să treacă zilnic pe lângă un spital nou şi modern, pe care s-a pus lacătul? Răspunsul este unul singur: se cheamă PSD!”, a mai spus deputatul. 
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate