sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăAgenda ZileiAvocatul Poporului: Internarea în spital nu trebuie condiționată de testarea pentru COVID-19

Avocatul Poporului: Internarea în spital nu trebuie condiționată de testarea pentru COVID-19

Persoanele care reprezintă urgenţe medicale sau sunt programate pentru internarea în spital nu trebuie să fie condiţionate de efectuarea unui test COVID-19 în prealabil, precizează Avocatul Poporului.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi a întreprins demersuri la Ministerul Sănătăţii în legătură cu informaţiile apărute în presă potrivit cărora multe persoane au reclamat faptul că li s-a cerut drept condiţie pentru internare să-şi facă înainte testul pentru noul coronavirus, fapt considerat nu doar un abuz, dar şi un pericol de izbucnire a unor noi focare, în condiţiile în care nu toţi îşi permit costurile testării pe cont propriu.

Ministerul Sănătăţii a transmis un răspuns din care rezultă că internarea într-o unitate spitalicească nu trebuie condiţionată de testarea COVID-19.

Internarea în spital nu trebuie condiționată

„Referitor la solicitarea efectuării testului RT-PCR, potrivit prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii nr. 828/2020 cu modificările şi completările ulterioare, la prezentarea în spital se realizează triajul tuturor persoanelor şi, în funcţie de simptomatologia prezentată, cazurile suspecte vor fi internate în zone speciale de izolare (zone-tampon), urmând a fi testate prin RT-PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2, în zona-tampon vor primi toată asistenţa medicală necesară pentru afecţiunea/afecţiunile lor până la sosirea rezultatului acestui test”, spune Ministerul Sănătății.

Potrivit instituției, pacienţii care în urma triajului nu au motiv să fie consideraţi cazuri suspecte pentru infecţia cu SARS-CoV-2 vor fi internaţi în secţiile aferente patologiei pe care o prezintă, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între pacienţi.

„Începând din data de 15.05.2020 au fost reluate internările şi intervenţiile chirurgicale programate, precum şi activitatea din ambulatorii, iar în ceea ce priveşte situaţia pacienţilor care nu sunt suspecţi COVID-19, în urma triajului, aceştia vor fi internaţi în secţiile aferente patologiei fără RT-PCR. Pacienţii suspecţi vor fi internaţi în zone speciale de izolare (zone-tampon), urmând a fi testaţi prin RT-PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2, testări decontate unităţilor sanitare prin Programul Naţional de Boli Transmisibile Prioritare„, se arată în răspunsul Ministerului Sănătăţii.

Persoanele care reprezintă urgenţe medicale sau sunt programate pentru internare nu trebuie să fie condiţionate de efectuarea unui test COVID-19 în prealabil şi de prezentarea rezultatului acestuia la internare, iar în situaţia în care o unitate spitalicească solicită unei persoane altceva, aceasta are inclusiv posibilitatea de se adresa instanţei judecătoreşti, mai spune Avocatul Poporului.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate