Iohannis: O dublare a alocaţiilor nu va fi posibilă de azi pe mâine

0
klaus iohannis masuri de relaxare

O dublare a alocaţiilor nu va fi posibilă de azi pe mâine, punctând că îşi doreşte ca acest lucru să devină realitate, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

„Ne găsim într-o situaţie foarte complicată din punct de vedere nu doar epidemiologic, ci şi economic, bugetar şi electoral. Nu putem să facem abstracţie de nici unul din aceşti factori. Noi ne dorim, sincer, să creştem şi alocaţiile şi pensiile, însă de la dorinţa sinceră la putinţa sinceră de multe ori este o cale un pic mai lungă. În condiţiile în care economia românească se contractă, ca şi celelalte economii, de exemplu, Uniunea Europeană prevede pentru Zona Euro o contracţie de 8%, ceea ce este foarte, foarte mult” a declarat Iohannis.

Potrivit lui,  nu o să avem o contracţie de 8%, a noastră o să fie, într-un scenariu pe care l-am calculat, mai mică.

O dublare a alocaţiilor este necesară

„Totuşi, veniturile la bugetul statului s-au diminuat semnificativ. În loc de un deficit de 3%, vom avea probabil un deficit considerabil mai mare. Aţi văzut datele pe primul semestru, deja acum am depăşit deficitul care iniţial fusese calculat pentru întregul an. În aceste condiţii când ne luptăm, şi cred că o să fie o luptă pe care o câştigăm, să revigorăm economia românească, nu cred că se aşteaptă cineva ca toate cheltuielile planificate iniţial să poate fi făcute. Pur şi simplu, nu sunt bani pentru toate”, a mai declarat Iohannis.

El a subliniat că a rugat Guvernul să găsească metodele cele mai bune pentru a veni cu propuneri de majorări atât cât se poate, atât cât putem să ne permitem în momentul acesta.

PNL a fost primul care a propus anul trecut dublarea alocaţiilor pentru copii şi s-a obţinut acest lucru. PSD probabil a vrut să copieze măsura şi a venit iarăşi cu o dublare, care în acest moment nu va fi posibilă, de azi pe mâine, însă şi eu, şi Guvernul, cu toţii ne dorim ca această dublare să devină realitate şi, dacă nu este posibilă de azi pe mâine, poate devine posibilă în etape sau, cum spune cineva, pas cu pas. Primul pas, cu siguranţă, va putea fi făcut destul de repede şi aşteptăm ca Guvernul să vină cu un calcul, care va fi făcut împreună, cu un calcul pe rectificarea bugetară, şi vom avea o creştere a alocaţiilor”, a afirmat Iohannis.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here