luni, august 2, 2021
AcasăAgenda ZileiJurnalistul Gustavo Sanchez Cabrera a fost executat, joi, cu un glonț în...

Jurnalistul Gustavo Sanchez Cabrera a fost executat, joi, cu un glonț în cap, în sudul Mexicului

Un jurnalist a fost împuşcat mortal joi, 17 iunie, în statul mexican Oaxaca (sud), ridicând la trei numărul jurnaliștilor uciși în Mexic de la începutul acestui an.

Gustavo Sanchez Cabrera a fost ucis ”de necunoscuţi care au tras asupra lui cu arme de foc” în timp ce mergea pe o motocicletă, alături de o altă persoană, pe un drum rural, a anunțat joi Procuratura generală a statului.

Pogtrivit presei locale, jurnalistul era însoțit de fiul său de 15 ani, care a scăpat cu viață. Criminalii l-au lovit întâi cu un autovehicul, iar apoi l-au executat cu un gonț în cap.

Jurnalistul, care era editorul unui portal de informaţii specializat în fapte diverse, fusese deja ţinta unei tentative de crimă pe 13 iulie 2020, fiind rănit  în urma unui atac armat, şi beneficia de măsuri de protecţie.

Tot joi, procuratura din statul Mexic, care are frontieră comună cu Mexico City, a declarat că un alt jurnalist, Enrique Garcia, a fost ucis miercuri seară în localitatea Metepec, la vest de Capitală – anunță abcnews.

Garcia lucrase ca jurnalist, dar în noaptea în care a fost ucis se pare ca lucra ca șofer pentru o aplicație de transport persoane și livrare de alimente. Potrivit procurorilor, este posibil ca acesta să fi fost ucis în timpul unui jaf.

Benjamin Morales Hernandez

De asemenea, pe 3 mai, de ziua Mondială a Libertății Presei, pe o autostradă din statul Sonora, a fost găsit trupul plin de gloanțe al jurnalistului Benjamin Morales Hernandez, fondatorul și directorul sitelui local de știri Noticias Xonoidag.

El fusese răpit cu o zi înainte, chiar în apropierea casei sale, după ce anuțase deja că fusese amenințat cu moartea.

Mexicul este considerat una dintre cele mai periculoase ţări pentru jurnalişti, cel puțin 139 dintre ei fiind ucişi din 2000, 19 dintre ei pierzându-și viața, potrivit EFE, în timpul administrației actualului președinte, Andres Manuel Lopez Obrador, care a preuat funcția în decembrie 2018.

Este cel mai mare număr de jurnaliști uciși într-o țară care nu se află în război.

Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate