sâmbătă, iulie 31, 2021
AcasăAgenda ZileiKlaus Iohannis l-a demis pe procurorul-șef al DIICOT, Felix Bănilă

Klaus Iohannis l-a demis pe procurorul-șef al DIICOT, Felix Bănilă

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind eliberarea din funcţia de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a lui Felix Bănilă ca urmare a demisiei, informează Administraţia Prezidenţială.

Iohannis i-a reproşat acestuia modul în care a fost instrumentată ancheta în cazul de la Caracal, adăugând că implicarea DIICOT ar fi trebuit să aducă un plus de profesionalism şi credibilitate. Preşedintele a spus însă că, sub conducerea lui Felix Bănilă, acest lucru nu s-a întâmplat, iar ancheta continuă să genereze semne de întrebare majore. 

„Modul în care s-au desfăşurat lucrurile până acum nu face decât să ridice suspiciuni şi să accentueze lipsa de încredere a oamenilor în autorităţi, iar o astfel de abordare nu poate duce decât la rezultate proaste. Aşadar îi cer domnului Felix Bănilă să îşi înainteze imediat demisia din funcţia de procuror-şef al DIICOT. Este imperativ ca greşelile din ultimele săptămâni să fie asumate cu responsabilitate şi este nevoie de o schimbare la acest nivel, pentru a recredibiliza această instituţie”, a mai spus președintele.

Felix Bănilă și-a dat demisia de onoare 

Felix Bănilă a ales să-și dea demisia de onoare spunând că în cazul de la Caracal el și-a făcut treaba. 

„Am înţeles să îmi depun demisia de onoare din funcţia de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, sens în care am înaintat-o ministrului Justiţiei, respectând parcursul legal al actului numirii în această funcţie, pentru a aprecia cu privire la oportunitatea transmiterii ei neîntârziate preşedintelui României, spre a fi acceptată şi a se lua act de aceasta, în vederea emiterii decretului de eliberare din această funcţie, dată până la care voi continua să asigur conducerea DIICOT”, a precizat Bănilă.

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a înaintat preşedintelui Klaus Iohannis demisia lui Felix Bănilă din funcţia de procuror-şef al DIICOT.

Klaus Iohannis a fost acuzat de Viorica Dăncilă că se folosește de tragedia de la Caracal pentru a-și face capital de imagine.  

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate