Țara arde și liberalii se gândesc la țuica din gospodării

liberalii se gândesc la țuica
Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!


Liberalii se gândesc la țuica din gospodării în timp ce țara „arde”, cel puțin asta a lăsat să se înțeleagă senatorul PNL Cătălin Toma care spune că liberalii vor propune creşterea cantităţii de ţuică pe gospodărie, de la 50 de litri la 350 de litri. 

„Mai ceva ca drogurile este urmărită această licoare, pentru că, dacă te prind cu mai mult de 50 de litri de ţuică în maşină, este dosar penal. Vrem să creştem această cantitate de ţuică la 350 de litri. Cred că nimeni nu s-ar supăra dacă ar exista posibilitatea ca această cantitate să fie mărită de la 50 de litri la 350 de litri. Avem cu toţii părinţi, bunici, avem cu toţii vie şi cred că această cantitate ar da şansa să nu devină totul, în ceea ce priveşte viticultura, o amintire”, a spus Cătălin Toma. 

Potrivit lui, această creştere nu vizează încurajarea comerţului cu ţuică, ci mai degrabă atragerea forţei de muncă în domeniul viticulturii. 

„Îndrăznim să facem această creştere de prag pentru că, în Vrancea, sunt multe proprietăţi de viţă de vie mai mari de 5.000 de metri pătraţi. Nu mergem pe ideea de comercializare en-gros. Dar să laşi unui om care are 3-4 ha de vie doar 50 de litri de ţuică este o mare problemă. La 3-4 ha de vie ai nevoie de foarte multă forţă de muncă. Cum sunt oamenii învăţaţi la noi? Nu sunt învăţaţi cu cafea şi cocktail-uri. Le dai dimineaţa ţuica, le dai brânza, le dai pâinea”, a declarat Cătălin Toma. 

Judeţul Vrancea deţine circa 11% din suprafaţa viticolă a României, iar în prezent, tescovina rezultată din procesul de fabricaţie a vinului, este distrusă pentru a nu exista posibilitatea fabricării alcoolului. 
Cătălin Toma a făcut referire şi la iniţiativa ministrului de finanţe, Eugen Teodorovici, de creştere a cantităţii de ţuică pe gospodărie la 175 de litri, spunând despre ea că este una populistă. 



Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close