Maia Sandu este noul președinte al Republicii Moldova

0
maia sandu președinte

Maia Sandu este noul președinte al Republicii Moldova, aceasta candidând din partea Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS).

Maia Sandu a câştigat detaşat alegerile prezidenţiale înregistrând un avans de peste 15% după numărarea a 99,86% din voturi, potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC).

Potrivit rezultatelor preliminare prezentate de CEC, până luni la ora 8:00, au fost centralizate procesele verbale din 2.140 din totalul celor 2.143 secţii de votare, iar Maia Sandu a obţinut 938.390 din totalul celor 1.628.370 voturi valabil exprimate, ceea ce reprezintă 57,63%.

Actualul preşedinte Igor Dodor, candidat independent dar susținut de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, a fost votat de 42,37% (689.980 de alegători).

În turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova s-au prezentat la urne 1.650.131 alegători, ceea ce reprezintă 52,78% din totalul cetăţenilor cu drept de vot. Prezenţa la vot în turul al doilea a fost cu 10,02% mai mare faţă de scrutinul din 1 noiembrie.

Maia Sandu, noul președinte al Republicii Moldova

Preşedintele Klaus Iohannis o felicită pe Maia Sandu pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova.

„Cetăţenii Republicii Moldova au ales continuarea drumului european şi democratic, un drum al progresului! România va rămâne alături de Republica Moldova în eforturile reale de modernizare, democratizare şi apropiere de UE”, a scris Iohannis pe Twitter.

Și premierul Ludovic Orban o felicită pe Maia Sandu pentru victoria obţinută la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova.

„O felicit pe Maia Sandu pentru victoria categorică din alegerile prezidenţiale! Suntem martorii unui eveniment cu adevărat istoric pentru Republica Moldova. Maia a demonstrat că alegerile pot fi câştigate şi cu o campanie onestă şi decentă. Am convingerea că va fi preşedintele aşteptat de oamenii buni care au votat pentru schimbare. Un preşedinte competent şi responsabil care va moderniza ţara şi o va aduce mai aproape de România şi de Uniunea Europeană”, a scris Orban pe Facebook.

De asemenea, potrivit primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, Maia Sandu a scris în aceste momente istorie la Chişinău.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here