Majorarea alocațiilor va fi blocată dacă PSD vine cu amendamente în Parlament

0
40
moțiune de cenzură jigniri parlament psd moțiuni

Majorarea alocațiilor va fi blocată dacă PSD vine cu amendamente în Parlament la Ordonanţa de Urgenţă privind dublarea alocaţiilor, care a fost adoptată în Guvern, şi va trebui să răspundă, a declarat ministrul Muncii, Violeta Alexandru, la Palatul Victoria.

„Am adoptat Ordonanţa de Urgenţă privind dublarea alocaţiilor copiilor. Nu sunt alte modificări. Am cerut puncte de vedere Consiliului Legislativ, Consiliului Economic şi Social. Acestea sunt consultative. Am trecut prin observaţii şi am integrat conform opticii pe care am avut-o şi anume de a dubla alocaţiile pentru copiii români de aşa manieră încât ele să poată fi acoperite de posibilităţile bugetului. Nu sunt modificări faţă de ceea ce am anunţat acum două zile. Am parcurs, practic, procedura care trebuia parcursă în vederea publicării ei în Monitorul Oficial”, a spus ministrul, după şedinţa de Guvern.

Majorarea alocațiilor, blocată de PSD

Potrivit ei, în momentul în care PSD face acest lucru se vor opri plăţile pentru copii, ca să înţelegem care este consecinţa.

„Din punctul nostru de vedere, începând de mâine, Ordonanţa îşi are aplicare în practică. Acest lucru înseamnă că ne pregătim de organizat sistemul de plăţi pentru creşterea prevăzută în Ordonanţa de Urgenţă, a mai spus Alexandru.

Aceasta este de părere că, orice măsură ia PSD înseamnă oprirea efectivă, blocarea acordării de sume suplimentare în alocaţie, conform Ordonanţei de Urgenţă adoptată de Guvernul Orban.

„Dacă PSD îşi permite acest lucru şi vrea să nu mai acordăm aceşti bani copiilor doar pentru a face un joc politic va trebui să răspundă românilor de ce în luna următoare copiii nu vor primi sumele mărite conform Ordonanţei de Urgenţă şi explicaţiile vă rog să le căutaţi la domniile lor. Vă asigur că fundamentarea pe care am făcut-o pentru etapele în care vor fi mărite alocaţiile până la 100% este o fundamentare bazată pe posibilităţile bugetului. Nu înţelegem să punem în discuţie, că nu este cazul, hotărârea Curţii Constituţionale, ci am aplicat-o în relaţie cu posibilităţile bugetului. Orice tentativă a PSD de a debloca sau de a schimba textul Ordonanţei înseamnă să oprim plăţile pe care în acest moment le avem în organizare şi PSD va trebui să răspundă pentru acest lucru”, a adăugat ministrul Muncii.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here