vineri, martie 29, 2024
AcasăAgenda ZileiMajorarea etapizată a alocaţiilor pentru copii, respinsă în Camera Deputaților

Majorarea etapizată a alocaţiilor pentru copii, respinsă în Camera Deputaților

Retrimiterea Ordonanței de Urgență pentru majorarea etapizată a alocaţiilor pentru copii la Comisia de muncă, pentru două săptămâni, a fost respinsă în Camera Deputaţilor

S-au înregistrat 78 de voturi „pentru”, 127 – „împotrivă” şi 5 abţineri. În favoarea propunerii s-au exprimat deputaţi PNL şi USR şi împotriva retrimiterii la comisie s-au pronunţat deputaţii PSD şi UDMR.

Potrivit liderului de grup din Camera Deputaţilor, Alfred Simonis, PSD vrea dublarea alocaţiilor şi nu diminuarea acestora cu 80%. Pe de altă parte, deputatul USR Cătălin Drulă a cerut retrimiterea ordonanţei la comisie pentru a se discuta încă o dată un amendament al USR respins de Comisia de muncă referitor la susţinerea familiilor monoparentale.

Potrivit OUG 123/2020, majorarea graduală a cuantumului alocaţiei pentru copii ar avea loc astfel:

  • majorarea cu câte 20% din diferenţa dintre cuantumul prevăzut de Legea nr 14/2020 şi cuantumul acordat în iulie 2020, respectiv dintre 300 lei şi 156 lei pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani şi dintre 600 de lei şi 311 lei pentru copiii cu handicap cu vârsta între 2 şi 18 ani, precum şi pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani;
  • majorarea se aplică începând cu drepturile lunii august 2020, iar pentru perioada 2021 – 2022 de două ori pe an, de la 1 ianuarie şi de la 1 iulie a fiecărui an;
  • din 2023 se propune continuarea procesului de majorare a cuantumului alocaţiei cu rata medie a inflaţiei anuale.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate