duminică, iulie 25, 2021
AcasăAgenda ZileiMoțiune: Ministrul Turismului este incompetent

Moțiune: Ministrul Turismului este incompetent

Ministrul Turismului este incompetent, iar România o ţară fără brand, susţine PNL în moţiunea simplă depusă la Senat. Prin respectiva moțiune se cere demisia ministrului de resort, Bogdan Trif.

Moţiunea „Turism de România: Un ministru incompetent şi o ţară fără brand” urmează să fie dezbătută şi votată în plenul Senatului pe 5 decembrie. 

Cei care au semnat moțiunea spun despre activitatea lui Bogdan Trif este marcată de o totală lipsă de transparenţă şi atrag atenţia că execuţia bugetară a Ministerului Turismului se opreşte în luna august 2017. 

Ministrul Turismului este incompetent

„Ministrul Turismului, Bogdan Gheorghe Trif, demonstrează pe zi ce trece că a conduce acest minister este o pălărie prea mare pentru el. Îl sfătuim, pe această cale, ca, în loc să-şi cosmetizeze imaginea şi să se ocupe cu urzeala unor conflicte, mai bine să se aplece asupra problemelor reale din turism, să se ocupe de promovarea imaginii turistice a României în plan internaţional şi îi lansăm, cea mai grea provocare, o misiune dusă la îndeplinire cu succes de agenţiile de turism care atrag inclusiv străini prin pachetele oferite: să-şi convingă colega de partid, primar al municipiului Bucureşti, că dacă tot oferă mită excursii gratuite pensionarilor, din banii contribuabililor, măcar să încurajeze turismul autohton. 2018 este anul Centenarului României moderne!”, spun liberalii. 

De asemenea, aceștia atrag atenția că împlinirea a o sută de ani de la încheierea Primului Război Mondial și Centenarul erau o ocazie potrivită de a promova România.

„Din cauza activităţii ZERO a domnului ministru Bogdan Trif, turismul românesc a mai ratat o oportunitate de a fi prezent, măcar, pe piaţa europeană. În contextul apropierii sărbătorii naţionale de 1 Decembrie, un gest de demnitate şi dreptate al Parlamentului României ar fi retragerea sprijinului pentru Ministrul Turismului, domnul Bogdan Trif! Un ministru incompetent şi o ţară fără brand! Domnule ministru, dacă aveţi un dram de onoare, trebuie să vă daţi demisia!”, transmit senatorii PNL. 

România este pe ultimele locuri

România este pe ultimele locuri în cadrul Uniunii Europene la toţi indicatorii din turism. România este singura ţară din Europa Centrală şi de Est care are deficit în balanţa de plăţi pe sectorul turism, mai remarcă semnatarii.

„În lăudatul Program de Guvernare al PSD, turismului românesc i se alocau o serie de promisiuni, care au rămas neonorate. Se vorbea, în anul 2016, despre şansa României de ‘a crea mai multe locuri de muncă şi de a aduce mai multe resurse la bugetul de stat prin promovarea unei strategii de dezvoltare a turismului’. Conform statisticilor, deşi ţara noastră înregistrează încasări din turism de 2,24 miliarde de euro, românii cheltuie în străinătate pentru servicii similare 3,12 miliarde de euro. Acest lucru se întâmplă pentru că România exportă turişti, cetăţenii români preferând, anul trecut, destinaţiile externe în detrimentul destinaţiilor interne. Cu toate că avem un Minister al Turismului, promovarea este aproape inexistentă. La nivel declarativ, turismul figurează între cele 10 sectoare economice prioritare în Strategia Naţională de Competitivitate a României 2015-2020, însă performanţele reale în acest domeniu, vital pentru dezvoltarea ţării, ne-au poziţionat abia pe locul 68 în lume. Ne confruntăm cu un paradox absurd, în condiţiile în care ţara noastră are atâtea de oferit călătorului, dar nu ştim să exploatăm potenţialul”, se adaugă în document. 

„Dezvoltare fără precedent” în Turism

Au trecut doi ani de când coaliţia de guvernare promitea dezvoltări „fără precedent” pentru turismul românesc prin programul de guvernare.

„Majoritatea politică PSD-ALDE şi, implicit dumneavoastră, v-aţi angajat la ‘dezvoltarea turismului balnear prin investiţii în infrastructura rutieră şi crearea bazelor de tratament, promovarea turismului prin ghiduri şi informaţii de călătorie, creşterea vizibilităţii internaţionale a destinaţiilor ţării noastre’. La acel moment, era evident faptul că pentru PSD era imposibil să ignore o realitate zdrobitoare – aceea că turismul este un sector al economiei ce produce miliarde de euro anual şi care trebuie susţinut, mai ales că în această industrie sunt multe companii şi sute de mii de angajaţi. Ce s-a întâmplat, cu adevărat, până acum? Nimic, realitatea arată la fel de rău. În ciuda faptului că avem atracţii turistice unice în Europa şi chiar în lume, turismul românesc are o pondere extrem de mică în PIB, numai 1,3%”, susţin liberalii.

Liberalii spun că, „din nefericire, acţiunile ministrului Bogdan Trif, de la preluarea mandatului, nu fac decât să înrăutăţească climatul economic din domeniul turismului şi relaţia cu mediul de afaceri din turism”, iar „Legea prin care se aprobau prevederile OUG 46/2017 cu privire la organizarea şi funcţionarea Organizaţiilor de Management al Destinaţiei, nu respectă recomandările Organizaţiei Mondiale a Turismului, propunerile mediului de afaceri din turism şi a societăţii civile”.

„Prin textul introdus în proiectul de lege a Turismului se vor elimina din procesul de decizie la nivelul destinaţiei turistice entităţi cu aport însemnat la dezvoltarea şi promovarea destinaţiei turistice, cum ar fi ONG-urile, aeroporturile, companiile de transport şi media din turism, transformând Organizaţiile de Management al Destinaţiei în societăţi pe acţiuni, ca mod de luare a deciziei. 17 asociaţii de turism v-au transmis un punct de vedere cu privire la OMD-uri, făcând referire inclusiv la obligativitatea de a promova România prin parteneriat public-privat. Nu numai că nu aţi răspuns solicitărilor, domnule ministru, dar aţi ales să ignoraţi total opinii pertinente din partea celor care încearcă să pună umărul la dezvoltarea turismului autohton. Ministrul Bogdan Trif nu a avut o poziţie clară faţă de propunerea PSD de menţinere începând cu 1 ianuarie 2019 a voucherelor de vacanţă. (…) Ministrul Bogdan Trif nu a onorat promisiunea făcută de PSD în Programul de Guvernare, respectiv ‘înfiinţarea unui Centru naţional de învăţământ şi reînfiinţarea şcolilor de meserii, inclusiv a celor postliceale pentru formarea profesională a forţei de muncă în domeniul turismului'”, mai arată senatorii PNL.

Promovarea turistică a destinaţiilor din România lipseşte pe pieţele internaţionale şi arată neglijenţa instituţiilor guvernamentale faţă de acest important domeniu economic, aceasta fiind una dintre cauzele numărului scăzut de străini care vizitează ţara noastră.

 

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate