Dragnea a cerut pace cu omul de lângă Gabriela Firea. A anunțat că vrea să renunțe la PSD

cupluri infertile Deși îi bate falimentul la ușa primăriei, Gabriela Firea își continua programele „umanitare” prin care vrea să ajute încă 2.000 de cupluri. decăderea liderului PSD procesul lui dragnea Uniunea Salvaţi România va folosi toate resursele juridice pentru recuperarea sumelor cheltuite de Primăria Capitalei prin companiile municipale înfiinţate ilegal Fondul de Investiții Locale contestă modul de tragere la sorţi a completurilor de 5 judecători
Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!


Pentru prima dată de la începutul luptelor pe față dintre Liviu Dragnea și alți lideri din PSD sau din jurul partidului, șeful Camerei Deputaților a cerut armistițiu și a oferit la schimb dezidenților chiar șansa de a prelua partidul.

Liviu Dragnea încearcă de peste două săptămâni să oprească atacurile Gabrielei Firea care este sprijinită în această luptă de unul dintre cei mai influenți, deși relativ discret, politicieni din ultimul deceniu, Florentin Pandele.

Pentru a obține pacea cu primarul din Voluntari – Florentin Pandele, Liviu Dragnea s-a întâlnit săptămâna trecută chiar cu Gabriel Oprea, așa cum cum a dezvăluit G4media.ro. Acesta din urmă este un apropiat al lui Florentin Pandele și partenerul de vacanțe al familiei sale.

Răspunsul lui Firea și Pandele la oferta de pace primită din partea lui Liviu Dragnea: în cursul săptămânii și-au dat demisia din PSD doi deputați și un senator din județul Ilfov, acolo unde Pandele este un om influent.

 

Cât de puternic este omul din spatele Gabrielei Firea, cel cu care se luptă cu adevărat în ultima lună Liviu Dragnea, asta după ce între el și primarul Capitalei au apărut disensiuni? Două exemple sunt relevante. Traian Băsescu nu l-a atacat niciodată frontal pe Pandele cu declarații, deși a fost mult timp un adversar politic, iar politicieni cu nume sau influență care să nu fi fost atacați de fostul președinte nu prea există. Al doilea exemplu vine dinspre Direcția Națională Anticorupție. Deși este primar în Voluntari, unde s-au realizat numeroase contracte publice de milioane sau puneri în posesie de terenuri, procurorii anticorupție nu au anunțat nicodată că l-au pus măcar sub urmărire penală pe Florentin Pandele deși plângeri penale au fost.

Oferta de pace de la Liviu Dagnea pentru Florentin Pandele

Liviu Dragnea a intrat și el în acest joc al celor care preferă să fie prieteni cu Pandele și nu dușmanii lui. În această cheie trebuie interpretată întâlnirea relatată de G4media privind discuțiile dintre liderul PSD și Gabriel Oprea, fostul președinte al UNPR, purtate într-un restaurant.
Așa cum ne-a declarat un apropiat al lui Gabriel Oprea, Liviu Dragnea a fost interesat să ceară un armistițiu cu Gabriel Oprea, cu care a purtat de curând un război declarativ, dar mai ales cu Florentin Pandele, primarul din Voluntari. Și Pandele a fost membru al fostului UNPR, partid aflat acum în PMP, dar care încearcă să rupă alianță cu partidul lui Traian Băsescu. Oprea și Pandele fac vacanțele împreună, așa cum reiese și din pozele din aeroport cu plecările lor în concediu.

Conform sursei, Liviu Dragnea l-a rugat pe Oprea să le transmită lui Pandele și Firea că el este dispus să predea conducerea partidului la anul. Scenariul ar fi ca Liviu Dragnea să candideze la funcția de Președinte al României, moment în care el să se retragă din fruntea PSD, conducere care ar putea fi preluată de Gabriela Firea.

Șmecherie a la Dragnea

De fapt, Liviu Dragnea a anunțat în ultima lună, după ce au apărut tot mai mulți puciști în interiorul PSD, că el vrea să mai fie președinte al PSD doar până în preajma campaniei pentru Cotroceni din toamna viitoare. Șeful Camerei Deputaților se gândește să ceară nominalizarea pentru a candida din partea PSD în aceste alegeri, după care să se retragă din fruntea partidului.
Prin acest anunț Dragnea vrea să câștige timp și liniște. În primul rând să-i facă pe puciști să renunțe la lupte știind că oricum vor scăpa de el la anul, dar și să împiedice apariția unor noi dezidenți.

Pandele pare să nu fi mușcat oferta

După această ofertă de pace de la Dragnea, în această săptămână trei parlamentari din Ilfov au plecat din PSD.

Corina-Alexandra Bogaciu şi Constantin-Cătălin Zamfira, ambii deputaţi de Ilfov, şi-au anunţat, în urmă cu câteva zile, demisiile din PSD şi din grupul parlamentar ale partidului, urmând să activeze ca aleşi neafiliaţi. Alături de ei a demisionat din partid şi senatorul Emanuel-Gabriel Botnariu.

Primarul Capitalei Gabriela Firea a reacționat imediat și a mușcat din Dragnea. Întrebată dacă demisionarii din PSD, doi deputați și un senator, s-au consultat cu ea înainte de decizie, Firea a răspuns: „Nu s-au consultat cu mine, dar mi-au transmis și mie ceea ce au comunicat public, faptul că nu se face statutar, și au vrut să tragă semnalul de alarmă despre modul nestatutar în care sunt dezapreciată, faptul că domnul Dragnea cheamă primari, parlamentari, și le propune funcțiile mele, eu nefiind îndepărtată din funcții. Domnul Dragnea are o preocupare cum s-o înlăture pe Firea. Acest lucru, înțeleg, că l-au comunicat public și parlamentarii care și-au dat demisia. Ar trebui să ne punem întrebarea de ce au ajuns aici. Toți președinții de partid au lăsat ca și alții să aibă voci. Toți care sunt în dezacord cu Dragnea sunt decapitați”, a mai spus Gabriela Firea.

Cine este Florentin Pandele

Din CV-ul său reiese că el a absolvit Institutul de Marină “Mircea cel Bătrân” Constanța, Facultatea de Navigație, promoția 1984 și Facultatea de Drept din cadrul Universității “Bioterra”, promoția 2004. A urmat apoi cursurile de Masterat – “Securitate și Apărare Națională” din cadrul Universității Naționale de Apărare “Carol I”, Facultatea de Comandă și Stat Major.

În iunie 2008 a obținut titlul de Doctor în științe Militare “Universitatea Națională de Apărare” având ca temă „România și noile provocări generate de integrarea europeană”. Titlul de Doctor în Științe Militare i-a fost retras pe 21 decembrie 2016 pentru că s-a dovedit că teza de doctorat a fost plagiată.

Având brevet de comandant de cursă lungă a navigat mările și oceanele lumii timp de 13 ani. A fost în perioada 1984-1990 Ofițer de marină comercială IEFM Navrom, Constanța, iar în perioada 1991-1997 Ofițer cu navigația la Compania engleză de ferryboat “Sally Line” și Ofițer cu navigația cu brevet de căpitan pe “Dart Line”.

 

Următoarea funcție, între anii 1997-1998, a fost de director adjunct al Oficiului pentru Protecția consumatorului București iar anul 1998-2000 a ocupat funcția de director al Oficiului pentru Protecția Consumatorului Ilfov.

În anul 2000 a candidat la primăria orașului Voluntari fiind ales în funcția de primar din turul doi de scrutin. În anul 2004 a fost reales primar al localității din primul tur de scrutin cu un procentaj de 84,5% și în 2008 tot din primul tur al alegerilor cu un procent covârșitor de 91,27%, fiind numit în cadrul PSD, din care face parte, ca „Cel mai votat primar de oraș al PSD”.

Activitate politică

12 ianuarie 1990: se înscrie în Partidul Național Liberal
1997–2004: este ales vicepreședinte al organizației județene Ilfov a PNL
13 aprilie 2004: se înscrie în Partidul Social Democrat
2004: este ales vicepreședinte al Organizației Județene Ilfov a PSD
1 mai 2010: are loc înscrierea în partidul Uniunea Națională pentru Progresul României în cadrul căruia deține funcția de vicepreședinte

Averea

Din declarațiile de avere ale primarului de Voluntari nu reiese că acesta ar fi un om așa de influent. El deține aproape 64.000 de metri pătrați de teren în Ilfov. Mai are o casa de locuit în Petrăchioaia, județul Ilfov și mai deține tablouri și bijuterii de 240.000 de euro. Veniturile sale anuale erau de 110.000 de lei.



Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close