Pasajul Unirii va fi reabilitat cu 97 de milioane de lei

Pasajul Unirii va fi reabilitat
Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!


Pasajul Unirii va fi reabilitat cu peste 97 de milioane de lei, în urma unui proiect de hotărâre care a fost adoptat în şedinţa CGMB. 

„Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi lucrărilor de intervenţii pentru obiectivul de investiţii Reabilitare/consolidare Pasaj Unirii Finanţarea investiţiei se va realiza din bugetul propriu al municipiului Bucureşti. Valoarea totală a proiectului, inclusiv TVA, este de 97.143.400,80 de lei, iar durata de realizare a investiţiei este de 2 ani”, conform proiectului de hotărâre adoptat. 

Potrivit raportului de specialitate al proiectului se arată că în 2017 au fost expertizate podurile şi pasajele din administrarea Administraţiei Străzilor, printre care şi Pasajul Unirii. Urmare a expertizării tehnice s-a ajuns la concluzia că se încadrează în starea tehnică IV, deci una nesatisfăcătoare. 

„Pentru a asigura condiţiile minime de siguranţă a circulaţiei rutiere sunt necesare lucrări de reabilitare/consolidare a infrastructurii şi suprastructurii pasajului (…) Lucrările de intervenţie sunt necesare pentru remedierea deficienţelor constructive constatate şi a degradărilor apărute din infiltraţiile din apa freatică, îmbătrânirii hidroizolaţiei, de asemenea infiltraţii prin rosturile degradate şi prin fisurile apărute”, se mai arată în proiect. 



Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close