vineri, martie 29, 2024
AcasăAgenda ZileiPro România râde de ALDE pe tema ciolanului Guvernării

Pro România râde de ALDE pe tema ciolanului Guvernării

Pro România râde de ALDE pe tema ciolanului Guvernării, dar PSD pare să dea semne că ar fi de acord cu propunerea lui Tăriceanu

Astfel că, fostul premier Mihai Tudose le transmite social-democraţilor să se ocupe de relaţia cu partenerii de guvernare de la ALDE, el excluzând o eventuală cooptare a Pro România în Cabinetul Viorica Dăncilă. 

„Aflăm de pe toate sursele media că azi faimosul CEX PSD discută, printre altele, solicitarea ALDE de repartizare a unor posturi în Guvuvernul Dăncilă… atât pentru ei (ALDE), cât şi pentru PRO România…. E noaptea minţii… Că ALDE are şi aşa prea multe faţă de ceea ce reprezintă… e problema PSD! Dar că a devenit şi peţitoarea Pro România parcă e cam muuuuult prea mult!!! Asta şi în condiţiile în care Victor Ponta a declarat ieri că NU se pune problema intrării la guvernare în Guv Dăncilă… Aşa că, dragă CEX, vezi cu alde ALDE ce faci!”, a scris vicepreşedintele Pro România, pe Facebook

Preşedintele PRO România, Victor Ponta, a precizat anterior că formaţiunea pe care o conduce nu a fost creată pentru obţinerea unor funcţii. 

„Am pornit la drum cu #ProRomania ca să schimbăm ceea ce nu merge bine/să construim proiecte bune şi să dărâmăm ceea ce incompetenţa şi ticăloşia au distrus în ultimii 3 ani/nu am făcut Pro Romania ca să obţinem funcţii şi avantaje personale (dacă ne doream asta rămâneam la PSD şi îl slujeam pe Dragnea cum au făcut alţii)!”, scria Ponta, pe Facebook. 

Pe de altă parte, liderulPSD Olt, Paul Stănescu, a declarat că negocierile cu ALDE privind rămânerea în coaliţie vor continua până la începutul sesiunii parlamentare, însă a admis că social-democraţii ar putea să guverneze cu o minoritate parlamentară, dacă discuţiile vor eşua. 

„ALDE deocamdată nu şi-a spus public punctul de vedere că va ieşi de la guvernare. Practic, în următoarele săptămâni, cred că vor mai avea loc discuţii. Până la 1 septembrie deja mai e timp, în momentul în care începe sesiunea parlamentară, şi cred că până la urmă se va găsi o formulă. Dacă nu, probabil că PSD va merge la guvernare cu minoritate parlamentar”, a precizat Stănescu

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate