marți, iulie 27, 2021
AcasăAgenda ZileiPetre Daea se laudă cu proiectele corporaţiilor străine

Petre Daea se laudă cu proiectele corporaţiilor străine

Ministrul Daea nu doar recunoaşte că balanţa comercială cu produse agroalimentare a României este deficitară, dar îşi şi asumă ca merite proiecte derulate de companiile private prin lanţurile de hypermarketuri, este de părere deputatul Silviu Dehelean.

„Când domnul ministru Petre Daea mişună prin ţară, pe la târguri şi serbări câmpeneşti, se ambiţionează să transmită jurnaliştilor prezenţi iluzia unei agriculturi de succes. În realitate, însă, dincolo de apariţiile mai degrabă comice ale ministrului prin lanurile de grâu sau rapiţă, cifrele ne demonstrează că România are o balanţă de export-import negativă chiar şi în agricultură. În 2018, balanţa comercială cu produse agroalimentare a României a fost deficitară, recunoaşte ministrul Petre Daea în răspunsul oficial primit de la Ministerul Agriculturii, adăugând manipulator că situaţia se datorează creşterii veniturilor populaţiei. Oricât de straniu ar suna, pentru Petre Daea, balanţa negativă este efectul îmbogăţirii populaţiei”, a declarat deputatul Silviu Dehelean.

Proiectele corporațiilor străine

Potrivit lui, românii, în plină creştere a veniturilor, ar fi consumat tot mai mult şi tot mai exotic, motiv pentru care importurile ar fi crescut exponenţial, susţine Daea, care indică astfel un vinovat pentru raportul export-import deficitar: românul cu gusturi rafinate.

„În altă ordine de idei, dar în acelaşi răspuns oferit, domnul ministru Daea trece în revistă şi o serie de programe speciale destinate echilibrării balanţei comerciale. Dintre acestea, în total patru la număr, domnul Daea prezintă şi programul „Filiera calităţii”, un proiect iniţiat, derulat şi susţinut de Carrefour România, o companie privată şi străină. Corporaţiile străine, până nu demult, în epoca Dragnea a Partidului Social Democrat, principalul adversar al României, îi fac acum treaba domnului Daea”, a mai spus deputatul.

Dehelean afirmă că, de fapt, domnul ministru ne aminteşte că aceeaşi companie străină a derulat programe similare începând cu anul 2008. „În tot acest timp, domnul Daea nu ne-a invitat decât să alegem oaia şi să combatem cormoranul”, a declarat deputatul Dehelean.

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate