PSD-iștii din CCR au declarat neconstituționale alegerile anticipate

codul administrativ
Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!


PSD-iștii din CCR au declarat neconstituționale alegerile anticipate, după ce au admis sesizarea formulată de Avocatul Poporului în legătură cu OUG 26/2020.

Judecătorii constituţionali precizează că dispoziţiile art I pct. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 26/2020, care elimină condiţia restrictivă şi permite alegătorului să voteze în orice secţie de votare, independent de circumscripţia electorală unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, înlăturând efectele juridice pe care legea în vigoare le atribuie unor elemente esenţiale ale exercitării dreptului de vot şi dreptului de a fi ales ale cetăţeanului (domiciliu şi reşedinţa), cu consecinţa eludării însuşi scopului pentru care au fost înfiinţate circumscripţiile electorale, încalcă drepturile fundamentale consacrate de art. 36 şi art. 37 din Constituţie.

CCR a constatat, totodată, că dispoziţiile articolului IV alineatul (1) din OUG nr. 26/2020, care reglementează posibilitatea organizării simultane a alegerilor parlamentare anticipate şi a alegerilor locale generale din anul 2020, încalcă dreptul de vot al cetăţeanului, prevăzut de art. 36 din Constituţie, întrucât îl pune în situaţia parcurgerii unei proceduri de votare greoaie, complicate, de natură a-i restrânge libertatea de exprimare a voinţei politice şi, implicit, efectivitatea dreptului la vot.

„Dispoziţiile criticate încalcă şi dreptul persoanei de a fi aleasă, prevăzut de art. 37 din Constituţie, întrucât înlătură posibilitatea unei persoane de a candida în acelaşi timp pentru o funcţie electivă locală (primar, consilier local, consilier judeţean) şi pentru o funcţie electivă naţională (deputat sau senator)”, spun oficialii CCR. 

Având în vedere că actualul Parlament şi-a început mandatul în urma alegerilor desfăşurate la 11 decembrie 2016, iar, potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (1) din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, Curtea a reţinut că adoptarea actului normativ prin care se aduc modificări legii privind alegerea Parlamentului României s-a realizat cu mai puţin de un an înaintea alegerilor pe care le reglementează.

Alegerile anticipate, neconstituționale

„Mai mult, ţinând cont de faptul că obiectul reglementării – unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor parlamentare anticipate, a cărui incidenţă, prin ipoteză, este anterioară datei la care expiră mandatul actualului for legislativ, deci anterioară lunii decembrie a anului 2020, este evident că modificarea se realizează cu şi mai puţin timp înainte de organizarea acestor alegeri. De asemenea, Curtea a constatat că modificările adoptate au o relevanţă semnificativă în procesul de organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru Parlamentul României, reglementând elemente esenţiale ale legii electorale: eliminarea unui element esenţial privind identificarea cetăţeanului care îşi exercită dreptul de vot (domiciliul sau reşedinţa) şi lipsirea de efecte juridice a normelor care consacră unul dintre principiile pe care se întemeiază sistemul electoral în vigoare (cel al reprezentării proporţionale)”, menţionează Curtea.

Prin urmare, spune sursa citată, având în vedere că sunt întrunite ambele aspecte care atrag incidenţa principiului securităţii juridice, se constată că, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020, „legiuitorul delegat nu a respectat obligaţia de a se abţine de la modificarea cadrului normativ în materie electorală”, astfel cum aceasta a fost dezvoltată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi nici recomandările Codului bunelor practici în materia electorală elaborat de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), „încălcând dispoziţiile constituţionale ale art.1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept, obligaţia respectării Constituţiei şi principiul securităţii juridice”.

„În fine, reţinând că dispoziţiile OUG 26/2020 încalcă art.1 alin. (3) şi (5), art. 36, art. 37 şi art. 61 alin. (1) din Constituţie, lipsind de legitimare şi reprezentativitate mandatul de parlamentar, Curtea a observat că actul normativ al legiuitorului delegat afectează drepturile electorale ale cetăţenilor, precum şi regimul constituţional al Parlamentului. În consecinţă, Curtea a constatat că OUG 26/2020, în ansamblul său, contravine dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie”, consideră judecătorii constituţionali.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului. 



Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close