PSD nu votează legea carantinării pentru că nu corespunde nevoii românilor

0
32
parlamentari pentru diaspora final de guvernare PSD Sabotarea moțiunii de cenzură Biroul permanent al Senatului Modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobândă variabilă, prin proiectul de lege privind aprobarea OUG 19/2019 remanierea guvernamentală
foto: ziare.com

PSD nu votează legea carantinării pentru că nu corespunde nevoii românilor, este de părere social-democratul Robert Cazanciuc. 

Politicianul a criticat proiectul de lege elaborat de Guvern privind carantinarea şi izolarea, care se află în dezbatere la Senat, după ce a fost adoptat cu amendamente de Camera Deputaţilor.

Din punctul său de vedere, proiectul este un dezastru şi, ca urmare, actul normativ va fi votat când va corespunde nevoii românilor, după dezbateri cu toţi cei implicaţi în aplicarea lui.

Proiectul de lege elaborat de Guvern este un dezastru, o sumă de încălcări repetate ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, care dacă s-ar adopta aşa cum a fost trimis am avea o lege în contradicţie nu numai cu legea fundamentală – Constituţia, dar şi cu practica CEDO şi a altor instanţe europene. Legat de procesul adoptării acestei legi, premierul se plângea ieri că este la capătul răbdării că am amânat votul în Parlament până luni. Vă reamintesc că Parlamentul a lucrat vineri până la 23,00, Comisia juridică a lucrat până la 4,00 dimineaţa, ieri, sâmbătă, am lucrat din nou, programul Parlamentului este în fiecare zi în sesiune extraordinară până pe 15 iulie şi dacă va fi nevoie o să prelungim. Am avut o săptămână în care preşedintele Iohannis a ales să iasă la televizor şi să certe pe toată lumea, pe români că nu au respectat regulile şi pe politicieni, însă ar trebui să certe Guvernul lui”, a spus Cazanciuc.

PSD nu votează legea carantinării

Potrivit lui, Guvernul PNL a scăpat situaţia de sub control. „O spun cifrele oficiale, comunicate chiar de Guvern. E ca şi cum un elev care nu prea a învăţat în liceu, nu prea ştie să scrie, a dat bacul acum şi dă vina pe profesori sau pe comisia de examinare că a picat examenul. Aşa face Orban în momentul de faţă”, a susţinut Cazanciuc.

Comisia juridică a Senatului se va întruni din nou luni.

„Când vom fi convinşi că legea corespunde nevoii românilor, o să votăm această lege, că o să votăm luni, că o să votăm marţi, miercuri o să vedem în funcţie de cum vor fi dezbaterile în comisie. Am invitat nu numai Ministerul Justiţiei şi CSM să vină la dezbateri, am invitat organizaţii neguvernamentale, asociaţii profesionale, toţi care sunt implicaţi într-un fel sau altul în aplicarea acestei legi trebuie să spună un punct de vedere, pentru că altfel dacă legea nu este clară, uşor de înţeles, uşor de aplicat doar îi păcălim pe români că vom avea o lege care îi protejează. Toate mecanismele din lege trebuie să fie foarte, foarte clare şi conforme cu nevoile noastre de astăzi”, a adăugat social-democratul.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here