joi, aprilie 18, 2024
AcasăAgenda ZileiPSD vrea o majoritate parlamentară pe cenușa Guvernului Orban

PSD vrea o majoritate parlamentară pe cenușa Guvernului Orban

Social-democraţii vor încerca să creeze o majoritate parlamentară, în situaţia în care cele şase partide care au susţinut moţiunea de cenzură nu vor reuşi învestirea Guvernului Orban, a declarat preşedintele PSD, Viorica Dăncilă. 

„Este adevărat că în momentul în care şase formaţiuni politice nu reuşesc să creeze o majoritate, vom încerca să creăm noi o majoritate, dar deocamdată noi suntem în Opoziţie şi lăsăm pe cei care au dărâmat acest Guvern să vină cu o soluţie. Cel care trebuie să regleze această situaţie este preşedintele Iohannis, care este, de fapt, şi autorul a ceea ce s-a întâmplat. Ştim foarte bine că preşedintele Iohannis a cerut demiterea Guvernului, s-a implicat pentru demiterea Guvernului şi s-a comportat ca un preşedinte de facto al PNL”, a spus Dăncilă.

Cu toate acestea nu știe care va fi primul partid pe care-l va aborda pentru a-i propune să intre în viitoarea majoritate parlamentară. Mai mult, PSD nu va merge la Palatul Cotroceni cu o propunere de premier, în cazul în care Guvernul Orban nu va reuşi să treacă de Parlament.

„Lăsăm şi a doua oară, să vedem ce pot să facă. Haideţi să pornim de la buna credinţă că vor reuşi să creeze o majoritate şi să treacă acest Guvern”, a afirmat liderul PSD.

Momentul în are PSd vrea să creeze o majoritate parlamentară vine tocmai acum când grupul deputaţilor ALDE din Camera Deputaţilor va fi reînfiinţat. 

„Am decis refacerea grupului ALDE la Camera Deputaţilor. În urma discuţiilor cu toţi colegii mei, deputaţi ALDE, alături de care am construit în ultimii ani proiectul politic democrat – liberal am decis astăzi, 21 octombrie 2019, refacerea grupului parlamentar ALDE la Camera Deputaţilor, prin reafilierea mea la grup. Am făcut acest gest de reconciliere, absolut necesar, pentru a da posibilitatea miilor de membri ALDE să poată fi desemnaţi în secţiile de votare la alegerile care urmează. Este exprimarea, într-un moment limită pentru partid, a respectului meu pentru eforturile făcute de aceşti oameni de-a lungul anilor pentru a ţine în viaţă ALDE, un proiect care dacă nu ar fi fost lovit din toate părţile, ar fi fost astăzi poate principala forţă liberală din România”, a declarat deputatul Ioan Cupă.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate