Rechizitoriu Dosarul Revoluției: Cum s-au organizat Ion Iliescu și acoliții

Rechizitoriu Dosarul Revoluție ion iliescu condamnat dosarul revoluției dosarul revoluției decembrie 1989 O revoluţie este în acelaşi timp un eşec şi o victorie, fiind expresia dorinţei de schimbare, a declarat fostul preşedinte Ion Iliescu pe blogul său. Ion Iliescu este cercetat pentru infracţiuni contra umanităţii
Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!


Dosarul Revoluției notează în rechizitoriu că Ion Iliescu și grupul lui au acționat eficient în preluarea puterii politice şi militare în decembrie 1989. Acest rechizitoriu al dosarului Revoluției a fost dat publicității, parțial și vorbește despre fostul preşedinte Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, fost vice-prim ministru, şi gen. (rtr.) Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare. 

Pe fondul degenerării relaţiilor dintre România şi URSS, după momentul „Praga 1968″, dar şi ca urmare a stării de nemulţumire profundă şi generală din societate, s-a coagulat şi a evoluat o grupare dizidentă care a avut drept scop înlăturarea fostului preşedinte Nicolae Ceauşescu, dar care urmărea menţinerea României în sfera de influenţă a URSS.

Rechizitoriu în varianța amonimizată (GALERIE FOTO)

 

„Această grupare complotistă a fost formată atât din civili (latura politică), cât şi din militari (latura militară), cu toţii marginalizaţi într-un fel sau altul prin deciziile fostului preşedinte. Componenţii grupului au aparţinut principalelor două filoane militare (MApN şi Direcţia Securităţii Statului), de la nivel mediu până la vârf, dar şi structurilor civile ale statului român. Desigur, nu doar membrii acestui grup au manifestat atitudini ostile regimului Ceauşescu, însă prin funcţiile deţinute (implicit, influenţele exercitate), dar mai ales prin raportare la evoluţia istorică (începând cu 22 decembrie 1989), se poate afirma, fără echivoc, faptul că doar acest grup s-a dovedit eficient în demersul său”, spun procurorii. 

Toate personajele din gruparea lui Iliescu s-au regăsit şi au conlucrat în locaţiile cheie ale zilei de 22 decembrie 1989 şi intervalul următor de timp – TVR, fostul CC al PCR, MApN. 

Grupul condus de Ion Iliescu a luat decizia deplasării la sediul MApN, după ce lui Iliescu i s-a garantat protecţia Armatei. 

Pe 22 decembrie 1989, în jurul orelor 16,00, în sediul Ministerului Apărării Naţionale a pătruns un grup de civili format din Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu. Grupul a fost primit de militari de rang înalt, printre care gl.(r.) Nicolae Militaru, gl. Victor Atanasie Stănculescu, precum şi de militari cu funcţii importante în MApN şi DSS. 

„Cu toţii au intrat în sala de consiliu a MApN. Militarii l-au recunoscut în fapt pe Ion Iliescu ca fiind noul şef de stat şi de guvern, implicit, noul comandant suprem al Forţelor Armate Române. La rândul său, Ion Iliescu şi-a asumat imediat, fără rezerve aceste demnităţi, comportându-se ca atare. Grupul (civili şi militari) a discutat inclusiv problema denumirii noului organ de conducere politică şi militară. S-a hotărât ca denumirea să fie Frontul Salvării Naţionale, întrucât unii dintre participanţi acţionaseră şi anterior datei de 22 decembrie 1989 prin diferite activităţi în scopul înlăturării preşedintelui Nicolae Ceauşescu. Ion liescu (acceptat ca nou lider) a propus constituirea unui Comandament unic militar şi civil care avea să coordoneze inclusiv operaţiunile militare, pe întregul teritoriu al ţării. La scurt timp, structura civilo-militară denumită Gărzi Patriotice a fost integrată în Comandamentul nou înfiinţat. Având în vedere cele mai sus invocate şi celelalte probe administrate în cauză, se desprinde concluzia conform căreia întreaga forţă militară a României (MApN, MI-DSS, Gărzi Patriotice), începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989 – orele 16,00 – s-a pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi a conducerii acestuia. Este momentul în care Armata şi Securitatea îşi dau acordul ca România să fie condusă de CFSN. Din acelaşi moment, grupul de decizie politico-militară al CFSN format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, gl. (r.) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, înaintat în grad militar şi numit ministru al apărării), Gelu Voican Voiculescu, a exercitat în mod direct prerogativele puterii de stat şi a luat decizii importante atât cu caracter politic, cât şi cu caracter militar”, se arată în rechizitoriu întocmit de procurorii în dosarul Revoluției. 

Dosarul Revoluției: Rechizitoriu plin de „șoc” 

„La fel de importantă s-a dovedit a fi şi abilitatea ‘grupului Iliescu’ de a se organiza şi acţiona eficient. Componenţii acestei grupări au înţeles foarte bine importanţa televiziunii şi a radioului pentru astfel de momente”, se arată în rechizitoriul dosarului Revoluției.

La fel de importantă a fost şi decizia de a face joncţiunea cu factorii de comandă ai principalului pilon de putere în stat – MApN.

„Întâlnirea de la sediul MApN a durat aproximativ 45 de minute, după care Ion Iliescu şi anturajul său s-au deplasat la sediul Comitetului Central al PCR (în prealabil, s-a hotărât ca din partea FSN să rămână la sediul MApN numitul Montanu Mihail). Aici au fost întâmpinaţi inclusiv de comandantul USLA, care s-a pus la dispoziţia noii puteri. În clădire se aflau mulţi revoluţionari, militari, dar şi componenţi ai fostului CC al PCR. Aşa cum s-a arătat, aceştia se aflau într-un proces de constituire a unor nuclee de putere”, se arată în rechizitoriu. 

În urma unui apel televizat făcut de Ion Iliescu, pe 22 decembrie 1989, începând cu orele 17,00, la sediul CC al PCR au început să sosească mai mulţi foşti nomenclaturişti şi activişti ai PCR, marginalizaţi în ultimii ani de Nicolae Ceauşescu, printre care Silviu Brucan şi Alexandru Bârlădeanu. 

„Recunoaşterea venită din partea structurilor militare şi a revoluţionarilor pentru Ion Iliescu ca noul lider politico-militar şi acceptarea acestei demnităţi sunt dovedite de probele administrate. Mass-media din România a aderat imediat la CFSN şi la liderii acestuia. TVR şi Radio România s-au poziţionat faţă de Ion Iliescu ca fiind noul lider al statului român. Presa scrisă a făcut acelaşi lucru. Organele centrale de presă aparţinând până la 22 decembrie 1989 fostului CC al PCR şi UTC s-au repoziţionat încă din după-amiaza aceleiaşi zile, transformându-se în organele de presă ale CFSN. Totodată, presa internaţională l-a prezentat pe Ion Iliescu ca fiind noul lider al României, iar apariţiile publice ale acestuia au evidenţiat asumarea pe deplin a acestei demnităţi. CFSN şi liderii acestuia au fost imediat recunoscuţi pe plan internaţional de principalele state”, potrivit rechizitoriului.

Nouă putere, fără opoziție

Noua putere nu a întâmpinat practic nicio opoziţie din partea structurilor militare şi civile interne sau din partea reprezentanţilor acestor structuri. Conduita concretă manifestată de Ion Iliescu, începând cu orele 16,00 ale zilei de 22 decembrie 1989, demonstrează asumarea de către acesta a prerogativelor puterii în stat.

Prin toate apariţiile televizate a apărut în postura de lider. Comunicatele CFSN au fost semnate în calitate de preşedinte al acestei formaţiuni. A semnat acte normative ce vizau toate domeniile de activitate, a abrogat legi, a instituit Tribunalul Militar Excepţional privind judecarea cuplului prezidenţial Ceauşescu, a instituit tribunale militare excepţionale pe întregul teritoriu al României, l-a impus pe gl. mr. (r.) Nicolae Militaru în funcţia de ministru al Apărării”, declară procurorii militari.

Inducerea în eroare a populației: diversiunea și dezinformarea (preluare integrală din rechizitoriul dosarului Revoluției)

Probatoriul administrat a demonstrat că, începând cu orele 18:30 ale zilei de 22 decembrie 1989 a fost declanşată la nivelul întregii ţări o amplă şi complexă acţiune de inducere în eroare (dezinformare şi diversiune), unică în istoria naţională.

Consecinţa acestei situaţii a fost instaurarea la nivelul întregii populaţii a României a unei psihoze a terorismului. Inducerea în eroare a reprezentat principala cauză a numeroaselor pierderi de vieţi omeneşti, vătămări fizice sau psihice, privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi distrugerea unor bunuri de patrimoniu.

Acest capitol va releva complexitatea situaţiei supusă analizei, efectele inducerii în eroare, dar şi principalele responsabilităţi privitoare la exercitarea, coordonarea şi acceptarea inducerii în eroare.

Pentru o eficientă înţelegere a fenomenului este necesară o aplecare asupra aspectelor doctrinare (MApN) ale inducerii în eroare. Au fost avute în vedere DO-5-ordin privind mascarea obiectivelor şi acţiunilor militare la pace şi în situaţii de criză”, „Manualul privind planificarea şi executarea inducerii în eroare a adversarului la nivelurile operativ şi tacticEdiţia 2013, Tratat de dezinformarescris de Vladimir Volkoff, Manual de camuflare pentru toate armele şi serviciileşi Deception and Surprise in Warde Barton Whaley

Aşadar, doctrina militară defineşte inducerea în eroare ca fiind un proces sistematic prin care se transmit informaţii false unei ţinte desemnate cu scopul de a o determina să interpreteze incorect situaţia şi, ca urmare, să ia decizii eronate şi să acţioneze în avantajul iniţiatorului acţiunilor. 

Componentele de bază ale inducerii în eroare sunt Diversiunea şi Dezinformarea.

Diversiunea este definită ca fiind orice acţiune secundară care datorită tehnicilor şi metodelor de execuţie utilizate este percepută ca acţiune principală, menită a asigura atingerea obiectivului principal. Scopul diversiunii este de a abate atenţia şi efortul ţintei de la operaţiunea reală sau cea principală.

Diversiunea se poate realiza fie printr-un atac direct cu obiectiv limitat, fie printr-o demonstraţie de forţă. În timp ce atacul cu obiectiv limitat implică angajarea directă a ţintei, demonstraţia de forţă exclude contactul direct şi poate implica mijloace tehnice de
simulare
.

Dezinformarea reprezintă toate informaţiile false, parţial false, incomplete sau extrase din context, diseminate cu scopul inducerii în eroare a ţinteiTermenul de dezinformare a apărut pentru prima oară în limba rusă, după al Doilea Război Mondial, cu rolul de a desemna practicile exclusiv capitaliste care urmăreau aservirea maselor populare. Ulterior, termenul a fost preluat în limba engleză, iar în anul 1972 Chambers Twentieth Century Dictionary, a definit dezinformarea ca fiind scurgere deliberată de informaţii care induc în eroare”.

În Franţa, în anul 1974, dicţionarul Grand Robert a stabilit că dezinformarea este „utilizarea tehnicilor de informare, în special de informare în masă, pentru a induce în eroare, a ascunde sau a travesti faptele”.

Vladimir Volkoff Tratat de dezinformaredefineşte dezinformarea ca fiind „o manipulare a opiniei publice în scopuri politice, folosind informaţii tratate cu mijloace deturnate”.

Spre deosebire de diversiune, care acoperă partea nonverbală a inducerii în eroare, dezinformarea acoperă aspectele care ţin de transmiterea mesajelor utilizând
mijloacele de comunicare, inclusiv mass-media. Dezinformarea generează 
creşterea confuziei în rândul ţintei (fie ele mase populare sau grupuri sociale), interpretarea eronată a situaţiei etc.

Dezinformarea este o acţiune subversivă care, în principiu are trei scopuri:
1. să demoralizeze ţinta şi să dezorganizeze grupările care o constituie;
2. să discrediteze autoritatea, pe apărătorii, funcţionarii şi notabilităţile ţintei;
3. să neutralizeze masele pentru a împiedica orice intervenţie spontană,cu scopul cuceririi non-violente a puterii de către o minoritate.

Tehnicile dezinformării includ: demonizarea, divizarea (crearea a două tabere oponente în naţiunea adversarului) şi psihoza (informaţia falsă este considerată reală de cvasiunanimitatea opiniei publice, iar ţinta este indusă într-o stare iraţională care nui permite să vadă altceva decât în sensul dezinformării).

Cu referire la demonizare, doctrina subliniază că aceasta nu ţine de domeniul
propagandei ci de cel al dezinformării, deoarece se bazează pe date trucate şi face
parte dintr-un plan de ansamblu. 
Constă, pur şi simplu, în a spune cât mai multe lucruri rele posibil despre inamic, adesea într-un mod absolut gratuit, dar bazânduse pe suporturi ale dezinformării – informaţii false, declaraţii false, fotografii false.

Divizarea (maniheismul) ca tehnică a dezinformării, urmăreşte aproape întotdeauna să creeze două tabere, a celor buni şi a celor răiO operaţiune de dezinformare reuşită creează în rândurile publicului, pe de o parte, o cvasiunanimitate a caracterului psihotic şi pe de altă parte, o stare iraţională care îl împinge să nu mai vadă decât ceea ce se întâmplă în sensul dezinformării, să o îmbogăţească, să se dezinformeze el însuşi, astfel
dezinformatul devenind dezinformator.

Aceste manifestări, care ţin de ceea ce se numeşte „zvonul public” şi au fost studiate din abundenţă de către sociologi, constituie materia asupra căreia acţionează dezinformatorul. Se poate spune că, acesta a atins succesul deplin atunci când dezinformarea ajunge să se lipsească de contribuţia lui.

Ţinta dezinformării o reprezintă opinia publică!

Analiza aspectelor doctrinare mai sus invocate (indubitabil valabile şi la
nivelul anului 1989), prin raportare la starea de fapt ce urmează a fi devoalata, relevă
că întreaga populaţie a României a fost supusă în timpul Revoluţiei, în mod
deliberat şi profesionist, la o amplă inducere in eroare (unică în istoria naţională).

Totodată, este elocvent a se reţine că în timpul Revoluţiei au fost folosite cu
succes toate tehnicile de dezinformare. Demonizarea i-a privit pe Nicolae şi Elena
Ceauşescu, anturajul imediat al acestora
, dar şi acele forţe dispuse (chipurile) a-i
apăra pe aceştia (cadrele DSS, în principal). Divizarea s-a făcut pe deplin resimţită
prin crearea începând cu 22.12.1989 a două tabere aparent oponente.

Pe de o parte, se situau poporul, Armata şi CFSN, iar pe de altă parte, elementele securistteroriste, loiale fostului preşedinte. Psihoza teroristă instaurată a influenţat
cvasiunanimitatea opiniei publice, aceasta fiind indusă în sfera iraţionalului,
consecinţele acestei stări fiind deosebit de grave.

Prin modul de propagare al dezinformării – TVR, Radio şi presa scrisă, ţinta psihozei teroriste au constituit-o civilii, dar şi militarii , pe întregul teritoriu al României. În această situaţie, efectele dezinformării s-au regăsit în numeroase cazuri de foc fratricid, consecinţele fiind survenirea de decese, răniri şi distrugeri de bunuri materiale.

Se mai poate observa că scopul inducerii în eroare din cursul lunii decembrie 1989 a fost pe deplin realizat având în vedere că masele populare au fost întradevăr neutralizate în timp ce puterea totală în stat a fost acaparată de o minoritate politicomilitară (grupul Iliescu).

După cum se va putea constata la finalul prezentei lucrări, printro analiză de ansamblu, toate deciziile importante luate începând cu 22 decembrie 1989, nu au implicat manifestarea de voinţă a maselor revoluţionare, fiind luate exclusiv de grupul de decizie politico-militară din CFSN.



Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close