STUDIU: Doar 4 din 10 români sunt independenţi financiar, alți 4 s-ar îngropa în datorii la situații neprevăzute

0
OUG 114/2018 se schimbă în urma controalelor efectuate anul trecut privind exerciţiul financiar 2017 piedici birocratice Într-un context global deloc favorabil, în care investitorii sunt foarte precauți și ostili la orice fel de riscuri, recentele măsuri anunțate de autorități riscă să afecteze competitivitatea României. România - Locul 49 în clasamentul global Paying Taxes 5

Doar 4 din 10 români sunt independenţi financiar, în timp ce tot atâția sunt dependenți financiar, arată studiul Asociaţia CFA România.

„Asociaţia CFA România a derulat un chestionar care măsoară gradul independenţei financiare la români. Conform acestuia, 43% dintre respondenţi sunt dependenţi financiar, ceea ce înseamnă că nu sunt pregătiţi pentru a face faţă unor cheltuieli neprevăzute, unei perioade fără venituri sau pentru perioada pensionării”, spun oficialii CFA.

13% dintre respondenţi au un grad mediu de independenţă financiară, iar numai 44% pot fi consideraţi independenţi financiar.

„Acest lucru înseamnă că pot gestiona majoritatea cheltuielilor neprevăzute şi investesc pentru perioada pensionării. Totodată, 43% dintre români apelează la prieteni, familie sau stat pentru ajutor”, se arată în studiu.

Salariul sau pensia reprezintă unica sursă de venit pentru aproape două treimi dintre români şi doar 17% din respondenţi au surse de venit multiple, având astfel o diversificare a provenienţei veniturilor.

Unii români, independenţi financiar, alții, fără venit

Mai exact, pentru 64% dintre respondenţi singura sursă de venit este salariul sau pensia, în timp ce 6% nu au nicio sursă de venit lunar.

„Din păcate, prea puţini dintre noi acordăm atenţie modalităţilor de obţinere a independenţei financiare pe termen lung, iar aceasta este singura metodă prin care putem trece cu bine de perioade neprevăzute, cum este criza în care ne regăsim, sau să nu depindem de alte surse atunci când ajungem la pensionare. Noi considerăm că planificarea pe termen lung este vitală: urmărirea bugetului lunar de cheltuieli şi economisirea recurentă sunt primii paşi care trebuie realizaţi. De asemenea, este important ca resursele să fie investite pentru a multiplica valoarea economiilor acumulate”, a declarat Mihai Purcărea, membru în Consiliul Director al Asociaţiei CFA România.

O treime dintre românii apropiaţi de vârsta pensionării au datorii egale cu sau mai mari decât activele. Astfel, din punct de vedere al nivelului avuţiei, 44% dintre respondenţii din categoria +25 de ani au datorii egale sau mai mari decât nivelul activelor şi doar 25% au active nete care să acopere cel puţin 3 ani de cheltuieli.

Bătrânii sunt plini de datorii

„Mai îngrijorătoare sunt rezultatele pentru grupa de vârstă +55 ani, unde 35% din respondenţi au datorii egale sau mai mari decât activele. Aceste persoane sunt dependente de pensie şi extrem de vulnerabile la eventuale modificări ale nivelului de trăi sau al dobânzilor”, susţin autorii chestionarului.

Potrivit aceluiaşi chestionar, doar 3 din 10 români economisesc lunar. Astfel, în ceea ce priveşte comportamentul de economisire, 29% dintre respondenţi nu economisesc deloc din veniturile lunare. Circa 15% şi-ar dori să economisească, însă cheltuielile lunare sunt mai mari decât nivelul venitului, în timp ce 14% ar putea economisi, însă nu fac acest lucru. La polul opus, 29% din respondenţi economisesc peste 20% din veniturile lunare.

„Deşi nu economisesc, mai bine de jumătate dintre respondenţi (60%) declară că îşi monitorizează bugetul lunar. Pe de altă parte, aproape un sfert declară că nu îşi planifică sau urmăresc bugetul în mod regulat”, susţin autorii chestionarului.

Totodată, românii preferă să ia singuri deciziile de investiţii. Când vine vorba despre decizia de a investi, doar 7% dintre respondenţi ar contacta un specialist, pentru a discuta deciziile importante. Respondenţii au declarat că preferă să ia hotărârea pe cont propriu, beneficiind deja de experienţa anterioară (35%) sau vor să înveţe singuri (32%). Depozitele bancare (33%) şi activele imobiliare (25%) sunt principalele active folosite de respondenţi pentru plasarea banilor.

Cum își gestionează banii

Reprezentanţii CFA România susţin că s-a observat că, în general, se înregistrează o diversificare redusă a plasamentelor: doar 40% din respondenţi au plasamente diversificate (nu au nici un activ cu o pondere de peste 75%). În schimb, 39% din respondenţi au o concentrare foarte mare pe depozite bancare, urmaţi de investitorii în imobiliare: 12% din respondenţi au aproape toate economiile investite în active imobiliare.

„Diversificarea plasamentelor este un factor cheie în gestionarea cu succes, pe termen lung, a resurselor. Inflaţia erodează puterea de cumpărare, în special pentru plasamentele în instrumente cu venit fix, cum sunt depozitele şi titlurile de stat, în timp ce activele cu venit variabil precum imobiliarele şi acţiunile pot înregistra fluctuaţii mari ale preţului în timp. Gestionarea optimă se poate realiza având o expunere diversificată, către mai multe tipuri de plasamente”, a declarat Adrian Codirlaşu, preşedintele CFA România.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here