România are cele mai periculoase drumuri din Uniunea Europeană

românia are cele mai periculoase drumuri din UE
Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!


România are cele mai periculoase drumuri din Uniunea Europeană, cu o rată de 96 de accidente mortale la milionul de locuitori, potrivit Comisiei Europene

Numărul este aproape dublu față de media europeană care, în 2019, ajungea la 51 de accidente mortale la milionul de locuitori. 

Un număr estimat de 22.800 de persoane şi-au pierdut viaţa pe drumurile din UE în 2019, cu aproape 7.000 de persoane, sau 23%, mai puţin decât în 2010, şi cu 2% mai puţin decât în 2018.

„Niciun deces sau accident grav pe drumurile din Europa în 2050. Acesta este obiectivul nostru. Ne propunem cu 50% mai puţine decese şi cu 50% mai puţine accidente grave până în 2030 şi ştim că această ţintă poate fi atinsă. UE a înregistrat o scădere substanţială a deceselor rutiere în trecut, dar în ultimii ani cifrele au stagnat. În plus, discrepanţele în rândul statelor rămân mari”, a declarat comisarul pentru Transporturi, Adina Vălean.

România are cele mai periculoase drumuri din Uniunea Europeană

Cifrele publicate de Executivul comunitar arată că tendinţa generală este una descrescătoare. Opt state membre au înregistrat în 2019 cel mai mic număr de decese provocate vreodată de accidentele rutiere:

  • Croaţia,
  • Finlanda,
  • Franţa,
  • Germania,
  • Grecia,
  • Letonia,
  • Luxemburg
  • Suedia.

Suedia are cele mai sigure drumuri din EU

Cele mai sigure drumuri din UE sunt în Suedia (22 de decese la un milion de locuitori) şi Irlanda (29 de decese la un milion de locuitori).

În schimb, în România anul trecut s-au înregistrat 96 de decese la un milion de locuitori în accidente rutiere, cel mai ridicat procent din UE. Urmează Bulgaria şi Polonia cu 89 respectiv 77 de decese la un milion de locuitori.

România a înregistrat totuşi progrese în ultimii 10 ani, în condiţiile în care numărului de accidente rutiere mortale a scăzut de la 117 decese la un milion de locuitori în anul 2010 până la 96 de decese la un milion de locuitori, ceea ce înseamnă o reducere de 22%.

Alte state membre au înregistrat progrese şi mai mari: Grecia, Spania, Portugalia, Irlanda, cele trei state baltice (Letonia, Lituania şi Estonia) precum şi Croaţia au înregistrat reduceri peste medie (cuprinse între 30% şi 40%) ale deceselor în accidente rutiere.

Accidentele rutiere mortale şi vătămările cauzate de accidente rutiere le afectează nu doar pe victime, ci şi întreaga societate, costurile socio-economice estimate ridicându-se la 280 de miliarde de euro, sau aproximativ 2% din Produsul Intern Brut al UE. 



Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close