România, condamnată la Curtea Europeană de Justiţie pentru poluarea din Bucureşti

vinieta oxigen Firea a „descoperit” că aerul e poluat în București și vrea să ia tot felul de măsuri aberante pentru a combate poluarea, critică Dacian Cioloș vinieta oxigen b usr vrea sa reorganizeze radical Bucureștiul Soluțiile pentru București metropole europene sufocate de trafic dizolvarea celor 22 de companii municipale.
Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!


România a fost condamnată la Curtea Europeană de Justiţie pentru poluarea cu PM 10 din Municipiul Bucureşti, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe.

„Astăzi, inevitabilul pe care îl anunţam de la începutul mandatului s-a întâmplat: România a fost condamnată la Curtea Europeană de Justiţie după ce Primăria Capitalei nu a reuşit să reducă poluarea cu PM10 în Municipiul Bucureşti. O ţară întreagă este condamnată din cauza unei administraţii locale iresponsabile. Acesta este rezultatul după câţiva ani de dialog cu Comisia Europeană. Comisia a fost răbdătoare cu noi şi pe acest subiect. A aşteptat câţiva ani ca Primăria Municipiului Bucureşti să aprobe un plan de reducere a poluantului PM10”, a declarat ministrul.

Apoi, după ce Primăria Municipiului Bucureşti a reuşit să aprobe un plan de reducere, care trebuia să fie aplicabil, nu a fost capabilă să-şi implementeze propriile măsuri asumate.

„Astfel, suntem în situaţia în care, din cauza acestei administraţii nu am reuşit să ţinem sub control. Din păcate, măsurile implementate până la momentul sesizării Curţii nu au dus la nicio îmbunătăţire a situaţiei din Bucureşti, aceasta fiind una dintre concluziile Curţii Europene de Justiţie. Era previzibil verdictul de astăzi al Curţii. Era previzibil de când Curtea a refuzat şi şansa apărării orale a României la Bruxelles”, a spus Alexe.

Poluarea din București îi aduce României o condamnare

Ministrul de resort solicită Primăriei Capitalei întocmirea unui plan de urgenţă pentru reducerea poluării şi arată că, în caz contrar, Comisia Europeană poate declanşa o nouă procedură de infringement care poate costa România o sumă forfetară minimă de 1,6 milioane de euro.

„Cerem Primăriei Municipiului Bucureşti un plan de urgenţă? pe termen scurt. Cerem ceea ce am cerut încă de la preluarea mandatului, să vină cu soluţii concrete care să ne ducă în situaţia să reducem poluarea în Municipiul Bucureşti şi această cauză a României la Bruxelles să fie clasată. Deocamdată, Hotărârea Curţii nu prevede sancţiuni. Din fericire, bucureştenii sunt feriţi de costuri mai mari de viaţă, din cauza unei administraţii locale iresponsabile. Însă Primăria Municipiului Bucureşti trebuie să implementeze măsuri imediate care să ducă la reducerea poluării cu PM10 în Capitala României. Decizia de astăzi nu prevede un termen până la care Primăria Municipiului Bucureşti să se conformeze acestei condamnări, însă toată lumea trebuie să ştie că, dacă Primăria nu ţine sub control emisiile de PM10, Comisia poate declanşa o nouă procedură de infringement care poate costa, de data asta. Pentru cauza României suma forfetară minimă care poate fi propusă este de 1,6 milioane de euro, iar penalităţile pe zi pot varia de la circa 2.000 de euro şi 120.000 de euro pe zi”, a subliniat oficialul.

Totodată, planul de măsuri al Primăriei Generale are un grad de implementare zero şi termene de finalizare expirate de mai bine de un an.

„Era de aşteptat şi pentru că, acum când vorbim, există în Planul Primăriei măsuri cu grad de implementare zero şi cu termene de finalizare expirate de mai bine de un an de zile: piste de biciclete, benzi unice pentru transportul în comun, o îmbunătăţire a infrastructurii rutiere şi multe alte măsuri pe care Primăria Municipiului Bucureşti şi le-a asumat, dar din păcate nu a făcut nimic în acest sens. Condamnarea Curţii Europene de Justiţie de astăzi este motivată de nerespectarea în mod sistematic şi constant de către Primăria Municipiului Bucureşti a valorilor limită anuale pentru concentraţiile de PM10 din Bucureşti, dar şi pentru lipsa de intervenţie punctuală în zilele cu creşteri, intervenţii care să scurteze perioada de timp a depăşirilor de PM10 în aerul din Capitală. Inclusiv pe perioada stării de urgenţă, PM10 a fost depăşit în Bucureşti în mai multe zile, chiar şi în lipsa traficului”, a avertizat demnitarul.



Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close