România dispune de 3,1 miliarde de euro pentru lupta împotriva COVID-19

0
cheltuieli carantinați românia

România va putea utiliza aproximativ 3,1 miliarde de euro pentru a lupta împotriva COVID-19, din cele 37 de miliarde de euro ce vor fi puse la dispoziţia statelor membre UE pentru a combate criza, a declarat preşedintele PMP, Eugen Tomac.

„Prin înfiinţarea Iniţiativei de investiţii pentru răspunsul la coronavirus, 37 de miliarde de euro din fondurile structurale europene vor fi puse la dispoziţia statelor membre pentru a combate criza. 8 din cele 37 de miliarde provin din prefinanţările neutilizate care nu vor fi rambursate, ci folosite în lupta cu COVID-19, restul de 29 de miliarde reprezentând co-finanţarea europeană. Din aceştia, România poate utiliza aproximativ 3,1 miliarde de euro pentru a lupta împotriva COVID-19, valoare ce nu include sumele eliberate de BEI sau contribuţiile statului român prin ajutoare de stat”, a scris Eugen Tomac pe Facebook.

Al doilea instrument, Fondul de solidaritate al UE, folosit în cazul catastrofelor naturale majore, îşi extinde de acum sfera de aplicare şi pentru crizele de sănătate publică, iar „până la 800 de milioane de euro sunt disponibili în 2020 din acest fond”. Fondul european de ajustare şi globalizare are la dispoziţie până la 179 de milioane de euro anul acesta pentru a sprijini lucrătorii concediaţi şi angajaţii independenţi, mai precizează Tomac.

Pentru sprijinul IMM-urilor afectate, un miliard de euro va fi direcţionat din bugetul UE către Fondul European de Investiţii, pentru ca băncile să ofere finanţări şi să furnizeze lichidităţi IMM-urilor şi întreprinderilor cu capitalizare medie. Potrivit estimărilor Comisiei Europene, acest instrument poate ajuta cel puţin 100.000 de IMM-uri europene cu finanţări în valoare totală de aproximativ 8 miliarde de euro.

De asemenea, pentru a sprijini branşa aviaţiei, europarlamentarii au votat pentru reglementarea situaţiei sloturilor orare, o problemă importanta pentru transportatorii aerieni, a precizat Tomac.

„De acum, aceştia îşi vor păstra sloturile orare fără a fi nevoiţi să decoleze cu aeronavele goale (n.r. – sloturile orare permit unei companii să decoleze şi să aterizeze pe un anumit aeroport într-un interval orar bine determinat). Măsura se aplică pentru perioada 1 martie – 24 octombrie 2020”, a mai arătat liderul PMP.

Potrivit lui Eugen Tomac, aceste măsuri au fost votate în şedinţa plenară a Parlamentului European, la care a participat ieri de la distanţă, măsuri extrem de importante pe care UE le-a luat pentru depăşirea crizei fără precedent pe care lumea o are de înfruntat.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here