România începe testarea imunologică dupa 1 iunie pe toate vârstele

0
5
Vor veni vremuri și mai grele

Testarea imunologică se va face la nivel național. după data de 1 iunie, și are rolul de a arăta care este procentajul persoanelor din România care s-au imunizat şi prezintă anticorpi pentru noul coronavirus, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

„După 1 iunie la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare. Avem opt regiuni de dezvoltare. La nivelul fiecărui judeţe, la nivelul fiecărei grupe de vârstă se iau eşantioane şi se testează. Este un studiu de seroprevalenţă. Se fac teste imunologice şi vom vedea din fiecare grupă de vârstă cam care este procentajul în care persoanele din România s-au imunizat şi prezintă anticorpi”, a declarat oficialul, la Digi 24.

Potrivit lui, în momentul în care avem această evaluare, putem spune cam ce procent din populaţia României s-a imunizat şi putem previziona şi o evoluţie ulterioară a acestei pandemii.

„Dacă vom avea spre toamnă o curbă sau vom avea o creştere uşoară, lentă şi o trecere de tip epidemic ca o gripă sezonieră”, a mai spus ministrul Sănătății.

Testarea imunologică, în toate județele, pe toate vârstele

Ministerul Sănătăţii (MS) împreună cu INSP realizează acest studiu de prevalenţă.

„Ministerul Sănătăţii, Institutul Naţional de Sănătate Publică şi Centrul Naţională de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, ca în orice pandemie, fac acest studiu de seroprevalenţă. Facem un studiu care se face la trei luni, la şase luni, la nouă luni, în care facem evaluarea populaţiei României, evaluarea unei ţări la trecerea printr-o pandemie. Este un studiu pe care ni-l asumăm”, a afirmat Nelu Tătaru.

Ministerul Sănătăţii nu are ca partener pentru testarea în Bucureşti Primăria Capitalei.

„Noi avem studiul nostru de prevalenţă pe care îl facem la nivelul Ministerului Sănătăţii şi Institutului Naţional de Sănătate Publică. Noi colaborăm cu tot ce înseamnă institutele noastre de cercetare”, a mai susținut ministrul.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here