Tăriceanu va fi urmărit penal cu girul Comisiei juridice de la Senat

încuviinţare a începerii urmăririi penale lui Tăriceanu tăriceanu urmărit penal începerea urmăririi penale Solicitarea de efectuare a urmăririi penale pentru infracţiunea de luare de mită presupus a fi săvârşită de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu Noul raport mcv procuror comunist
Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!


Tăriceanu va fi urmărit penal cu girul Comisiei juridice de la Senat, după ce aceasta a decis trimiterea unui raport către Biroul permanent pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale în cazul lui. Propunerea va fi votată în plen, a anunțat preşedintele comisiei, Robert Cazanciuc. 

„Am supus votului efectuarea urmăririi penale faţă de preşedintele Senatului, ca urmare a cererii DNA, avem un vot neutru, au fost trei voturi „pentru”, două abţineri şi un vot „împotrivă”. Asta înseamnă că noi, Comisia juridică vom propune plenului Senatului efectuarea urmăririi penale faţă de domnul Tăriceanu, urmând ca plenul Senatului să decidă în consecinţă. Pe baza raportului Comisiei juridice, care va conţine argumentele Parchetului, apărările consemnate în cadrul audierilor şi documentele depuse în cadrul procedurii din Comisia juridică, pe baza tuturor vom face un raport înaintat Biroului permanent, care va fi trimis plenului Senatului, dar propunerea noastră va fi de efectuare a urmăririi penale”, a precizat Cazanciuc. 

Potrivit lui Cazanciuc, raportul va fi depus mai devreme, după ce marţi Biroul permanent a dat un alt termen, de două săptămâni. 

„Avem un termen dispus ieri, de două săptămâni, de către Biroul permanent pentru depunerea raportului, va fi probabil mai devreme. Au fost două pledoarii şi au fost depuse mai multe documente de către avocat. Şi în timpul audierilor, şi ulterior, cred că de două-trei ori, au fost depuse documente în apărare”, a arătat Robert Cazanciuc. 

Biroul permanent al Senatului a decis, din decembrie 2018, în mai multe rânduri prelungirea termenului pentru întocmirea raportului în cazul acestei cereri a DNA, pentru a le permite senatorilor studierea dosarului. Biroul permanent al Senatului stabilise pentru 2 aprilie termenul final acordat Comisiei juridice pentru acest raport, însă mai multe şedinţe ale comisiei au fost suspendate din lipsă de cvorum. 

Tăriceanu declara pe 4 aprilie că le-a solicitat senatorilor din Comisia juridică să urgenteze elaborarea avizului în privinţa cererii DNA de începere a urmăririi penale în cazul său, menţionând că este dispus în orice moment să prezinte în plen punctul său de vedere. 

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Senatului, în noiembrie 2018, încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu-Tăriceanu.

Potrivit procurorilor, Tăriceanu ar fi primit indirect, în perioada 2007 – 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.



Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close