vineri, martie 29, 2024
AcasăAgenda ZileiUNTRR vrea desecretizarea scrisorii CE legată de RCA

UNTRR vrea desecretizarea scrisorii CE legată de RCA

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită suportul eurodeputaţilor români pentru desecretizarea scrisorii primite de la Comisia Europeană (CE), din data de 19 iulie 2018.

În aceasta se solicita, la rândul ei, punerea în întârziere a normelor referitoare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA), precum şi intervenţia urgentă a autorităţilor astfel încât legislaţia RCA să nu fie modificată. 

Transportatorii afirmă că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) susţine modificarea legislaţiei RCA, deşi legea actuală a avut efecte pozitive determinante în piaţă, iar tarifele RCA practicate în prezent de asigurători se situează sub tariful de referinţă. 

Totodată, UNTRR a iniţiat o acţiune juridică la Curtea Europeană de Justiţie împotriva Comisiei Europene, după ce instituţia europeană a refuzat să desecretizeze scrisoarea transmisă autorităţilor române, deşi modificarea legislaţiei RCA are un impact financiar uriaş pentru posesorii celor 8 milioane de vehicule înmatriculate în România. 

„UNTRR se opune ferm modificării Legii 132/2017 în sensul eliminării tarifului de referinţă cât şi a limitei de 25% a cheltuielilor administrative şi de vânzare ale poliţei de asigurare, incluse în tariful de primă”, menţionează reprezentanţii organizaţiei. 

Aceştia spun că înainte de plafonarea tarifelor RCA şi de intrarea în vigoare a legii 132/2017, unii asigurători aveau cheltuieli administrative uriaşe, de până la 80%, în condiţiile în care acestea includeau cheltuielile aferente tuturor liniilor de business. 

„Modificarea legislaţiei RCA în sensul propus de ASF şi de unii asigurători va determina reintrarea în criză a pieţei RCA, iar tarifele vor creşte vertiginos pentru toate categoriile de vehicule” , spun trasportatorii.  

Nu în ultimul rând, UNTRR cere Consiliului Concurenţei publicarea raportului final privind investigaţia asupra sectorului pieţei de asigurări, în condiţiile în care 9 companii de asigurări şi o asociaţie au fost sancţionate cu o amendă de 53 milioane euro pentru încălcarea reglementărilor naţionale şi europene din domeniul concurenţei prin coordonarea comportamentelor pe piaţă în vederea majorării tarifelor la asigurările obligatorii de răspundere civilă (RCA). 

„Modificarea legislaţiei actuale RCA, prin eliminarea tarifului de referinţă şi a limitei de 25% a cheltuielilor administrative, va facilita apariţia unor noi posibile practici de cartel pe piaţa RCA românească, în ciuda declaraţiilor ipocrite ale companiilor de asigurări în favoarea pieţei libere”, spun reprezentanţii UNTRR. 

În acest context, UNTRR solicită intervenţia fermă, cât mai urgentă a Guvernului şi Parlamentului României pentru ca legislaţia RCA să nu fie modificată, dar şi pentru desecretizarea scrisorii primite de la CE în data de 19 iulie 2018. 

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate