USR: Lupta împotriva violenţei domestice nu este o prioritate în bugetul pe 2019 

Lupta împotriva violenţei domestice violență domestică
Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!


Lupta împotriva violenţei domestice nu este o prioritate în bugetul pe 2019, este de părere Cristina Ionela Iurişniţi, preşedinta Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a Camerei Deputaţilor. 
Deputatul atrage atenţia că măsurile pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice nu se regăsesc printre priorităţile bugetare pentru anul în curs. Deşi în 2018 numărul de infracţiuni din acest spectru a crescut faţă de anul precedent cu peste 10%, proiectul bugetului de stat nu prevede intervenţii suplimentare în acest sens.
„Pentru a preveni şi a combate violenţa domestică este nevoie de acţiuni susţinute, constante şi la fiecare nivel de intervenţie, de la educaţie, de unde porneşte totul şi până la asigurarea serviciilor de urgenţă şi de sprijin pentru victime”, subliniază preşedinta Comisiei.
Modificările aduse recent legislaţiei interne prin armonizarea cu Convenţia Consiliului Europei pentru Combaterea Violenţei împotriva Femeii şi a Violenţei Domestice (Convenţia de la Istanbul), ratificată de România încă din 2016 nu pot produce efectele scontate fără finanţare, fără un angajament ferm al autorităţilor centrale şi locale.
„Am depus o serie de amendamente la Legea bugetului de stat pe anul 2019 solicitând investiţii în campanii de educare şi informare privind violenţa domestică, precum şi în infrastructura necesară victimelor violenţei domestice. Din păcate, aceste amendamente au fost respinse atât în Comisii, cât şi în plen de către coaliţia de guvernare”, precizează deputata USR, Cristina Iurişniţi.
Mai mult, preşedinta Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din cadrul Camerei Deputaţilor atrage atenţia că brăţările electronice atât de necesare pentru supravegherea agresorilor nu au primit finanţare nici anul acesta, deşi sunt menţionate în Legea nr. 174/2018 privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie – Articolul 23, alineatul (1), litera e1) obligarea agresorului de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere.
„Se pare că şi în 2019 guvernanţii uită că în România la fiecare 5 zile o femeie este ucisă în bătaie de actualul sau fostul partener; deşi introducerea în legislaţie a ordinului de protecţie provizoriu ajută realmente la salvarea unor vieţi, dacă nu continuăm lanţul de măsuri necesare pentru supravegherea agresorilor şi împiedicarea lor să încalce restricţiile, numărul victimelor nu se va reduce semnificativ”, subliniază deputata USR.
În 2019, România deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, iar Pilonul 4 asumat de ţara noastră în acest mandat se referă la valori europene comune, prin promovarea politicilor privind combaterea discriminării, egalitatea de şanse şi tratamentul egal pentru femei şi bărbaţi.
Sub nicio formă alocarea bugetară pentru aceste domenii nu reflectă angajamentul României la nivel european şi nu va aduce beneficii reale pentru victimele violenţei domestice sau pentru familiile lor.


Urmăriți-ne și dați un LIKE și un SHARE!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close