95% din populația țării deține doar 20% din averea financiară a țării, în timp ce restul de 5% din populație dețin restul de 80% din banii României, potrivit Boston Consulting Group (BCG) în cel mai recent raport al său, Global Wealth Report.
Și dacă majoritatea coplețitoare a românilor se chinuie cu a cincea parte din averea țării, adică au averi de până în 100.000 de dolari, 37% din bani aparține celor care au averi cuprinse între 100.000 și 250.000 de dolari.
Alte 26 de procente din avere este ămpărțită în mod egal de către cei care se bucură de avuții între 250.000 si 1 milion de dolari, 1-5 milioane de dolari, 5-20 de milioane de dolari și 20-100 de milioane de dolari.
17% din averea națională este deținută de super-bogații româniei, cei puțini, dar care au fiecare averi de peste 100 de milioane de dolari.
Cu toate acestea, studiul mai arată că banii românilor nu se înmulțesc așa repede precum cei ai celor din Europa Centrală şi de Est, Statele Baltice şi Rusia.
În timp ce, în ultimii 20 de ani, averile noastre au crescut cu 7%, țările din regiune au cunoscut o creștere de 10%.
„Acest lucru poate părea surprinzător, într-un context în care România a avut una dintre cele mai mari rate de creştere economică din Europa din ultimii 10 ani, dar ar putea fi explicată prin doi factori: o dezvoltare puternică a consumului, care a determinat creşterea economică din ultimii ani şi rate mari de creştere a investiţiilor non-financiare, în primul rând imobiliare, care nu sunt incluse în calculul averii financiare adresate de studiul nostrum”, se mai arată în raportul Boston Consulting Group
Corona-criza ne va tăia din averi
Criza COVID-19 va impacta averea românilor într-o măsură mai mică decât media din regiunea est-europeană.
„BCG consideră că această criză provocată de COVID-19 va avea un impact mai mic asupra acumulării averii de către români în comparaţie cu alte ţări din regiune. Prin urmare, în următorii cinci ani, averea financiară locală va creşte mai susţinut decât cea din Europa Centrală şi de Est, Balcani, Rusia sau chiar decât media globală, luând în considerare toate scenariile” a spus Bogdan Belciu, partener BCG.