Site icon Investigative Report

A fost adoptată legea care prevede pedepse de până la 3 ani de închisoare pentru incitare la violență, ură sau discriminare

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de lege potrivit căruia incitarea la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

„Incitarea publicului, prin orice mijloace, la violență, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane se pedepsește cu închisoare de a 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, potrivit unei modificări aduse de Camera Deputaților Codului Penal.

Propunerea legislativă a fost votată ”pentru” de 293 de deputați

Camera Deputaților a fost for decizional, iar legea urmează a fi trimisă președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

Exit mobile version