Site icon Investigative Report

A furat startul: Președintele Iohannis i-a transmis președintelui Biden, cu o zi mai devreme, o SCRI-SOA-RE comemorativă pentru atentatele din 11 septembrie 2001

Președintele României, Klaus Iohannis, i-a transmis vineri, 10 septembrie, o scrisoare președintelui SUA, Joe Biden, cu ocazia comemorării atentatelor din 11 septembrie 2001, de la care au trecut 20 de ani.

Astăzi, la 20 de ani de la teribilele atacuri din 11 septembrie 2001, gândurile noastre se îndreaptă către familiile victimelor, către supraviețuitori, salvatori și toți cei ale căror vieți au fost afectate de acel act criminal, de ură” – se afirmă în scrisoarea datată 10 septembrie 2021.

Trimisă astăzi, scrisoarea va trebui citită mâine, deoarece nu astăzi, așa cum greșit se menționează în scrisoare, ci mâine este data comemorării atentatelor din 11 septembrie 2001.

Din neatenție, din grabă, sau din dorința de a fi primul care transmite acest mesaj, este clar că președintele Iohannis a furat startul comemorării tragicului eveniment petrecut acum 20 de ani.

În mesajul său, președintele Iohannis caracterizează atentatele drept ”un act criminal, de ură”, și arată că ”suferința comună s-a transformat în solidaritate și un țel comun, în Statele Unite și peste tot în lume, în țările Aliate și partenere, inclusiv în România”.

Iată mesajul integral al președintelui Iohannis:

Stimate domnule Președinte,

Astăzi, la 20 de ani de la teribilele atacuri din 11 septembrie 2001, gândurile noastre se îndreaptă către familiile victimelor, către supraviețuitori, salvatori și toți cei ale căror vieți au fost afectate de acel act criminal, de ură.

După atentatele teroriste, suferința comună s-a transformat în solidaritate și un țel comun, în Statele Unite și peste tot în lume, în țările Aliate și partenere, inclusiv în România. Hotărârea generală de a face față provocărilor comune rămâne o lecție valoroasă, mereu relevantă, într-o perioadă în care cu toții ne confruntăm în continuare cu amenințări atât din partea unor actori statali, cât și non-statali.

În această zi de comemorare, suntem alături de poporul american și ne reafirmăm hotărârea de a combate terorismul și extremismul violent, indiferent de ideologie, și de a spori reziliența societăților noastre prin consolidarea acelor valori comune care stau la baza acestora și care le întăresc – democrația, drepturile omului, libertatea de exprimare, statul de drept.

Vă rog să primiți, domnule Președinte, asigurarea deosebitei mele considerații”.

Exit mobile version