Este foarte posibil să apară al treilea val de infectări cu noul coronavirus în lunile februarie-martie, a declarat preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, doctorul Alexandru Rafila.
Cu toate acestea, totul depinde de măsurile de sănătate publică şi de măsurile individuale de protecţie dacă acesta va fi mai mare sau mai mic.
„Acest tip de infecţii virale, boli infecţioase cu transmitere pe cale respiratorie, evoluează în valuri, fie că discutăm de gripă, fie că discutăm despre infecţia cu noul coronavirus faţă de care nu avem imunitate. Există cam 90%, poate puţin sub 90%, din populaţia României care nu a trecut prin infecţie, deci masa receptivă e foarte mare. Aşa că în mod natural se întâmplă un ciclu de progres al transmiterii şi de regres al transmiterii, generat pe de o parte de măsurile de sănătate publică, generat de măsurile pe care le ia fiecare individ, dar oamenii obosesc, măsurile de sănătate publică se relaxează şi există o astfel de evoluţie în valuri”, a declarat Rafila.
Potrivit lui, după valul din primăvară urmează acesta al doilea, care tinde să atingă niveluri mult mai mari decât cel din primăvară.
„Dar acest val a găsit sistemele de sănătate sau majoritatea sistemelor de sănătate mult mai bine pregătite. Este foarte posibil să apară un alt val, probabil în lunile februarie-martie, dar rămâne de văzut dacă amplitudinea lui va fi mai mare sau mai mică. Aici cred că ar trebui să dăm răspunsuri”, a declarat Alexandru Rafila.
Alexandru Rafila crede că amplitudinea noului val va depinde foarte mult de modul în care autorităţile şi societatea se vor poziţiona, astfel încât lucrurile să nu fie scăpate de sub control în România, din punct de vedere al sănătăţii şi al funcţionării societăţii în ansamblul ei.
Al treilea val ne prinde fără testare în masă
Dat fiind modul de organizare a actualului sistem de testare pentru determinare a infecţiei cu noul coronavirus din România, Rafila este rezervat în ceea ce priveşte capacitatea de a organiza o testare în masă a populaţiei, după modelul Slovaciei.
„Vi se pare, din punct de vedere organizatoric, ceea ce se întâmplă în sistemul de sănătate că ar exista un singur element care să vă dea o indicaţie că actuala conducere a Ministerului Sănătăţii şi Guvernul României sunt capabile să organizeze o campanie de testare a populaţiei într-un timp foarte scurt? Mie, personal, nu mi-a dat această senzaţie. Apropo de testarea întregii populaţiei cu teste antigenice, acesta identifică pacienţii cu încărcătură mare virală, deci nu cei care au o încărcătură mică virală, care este caracteristică de obicei pacienţilor asimptomatici. Există un anumit impact pozitiv al unei astfel de campanii cu două sau trei condiţii: prima este să poţi să o organizezi. Aşa că răspunsul legat de această testarea în masă, eu sunt rezervat în ceea ce priveşte capacitatea de a organiza o astfel de testare şi a impactului real în ceea ce priveşte transmiterea în România”, a conchis Alexandru Rafila.