Site icon Investigative Report

Aproape 90% din banii unei familii se duc pe cheltuieli

Românii pot investi în titluri de stat Tezaur și în perioada 1-26 aprilie 2021, prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei amânarea ratelor românia dobânzi titluri de stat programul tezaur Preşedintele CJ Dolj a majorat retroactiv salariile protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive bănci să reducă dobânzile Vești bune pentru cei care au împrumuturi cu dobândă variabilă: scad ratele la credite pentru că indicele ROBOR la 3 luni Salariul minim pe economie crește la 2.300 de lei în 2021, după ce Guvernul a anunțat că are în vedere majorarea pentru a depăși rata inflaţiei. Astfel că, salariul minim pe economie va crește cu 70 de lei brut, de la 2.230 de lei la 2.300 de lei brut/lunar. Premierul Florin Cîţu şi ministrul Muncii, Raluca Turcan, au avut consultări cu reprezentanţii Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social pe tema creşterii salariului minim brut pe ţară garantat în plată pentru anul 2021. „La nivelul Guvernului vom decide creşterea salariul minim pe economie pentru anul viitor cu un procent care va ţine cont de argumentele reprezentanţilor sindicatelor, ai patronatelor, precum şi de contextul economic şi social. Ne dorim să asigurăm o viaţă mai bună pentru români, având însă grijă să păstrăm locurile de muncă şi să protejăm iniţiativa antreprenorială”, a declarat prim-ministrul. pe de altă parte, ministrul Muncii, Raluca Turcan, a prezentat trei scenarii referitoare la evoluţia acestui indicator salarial în 2021, rezultate ca urmare a consultărilor autorităţilor guvernamentale cu reprezentanţii Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social. Salariul minim pe economie crește la 2.300 de lei în 2021 „Guvernul are în vedere creşterea salariului minim brut pe ţară garantat în plată pentru anul 2021 cu un nivel care să depăşească rata inflaţiei, respectiv cu 70 de lei brut, de la 2.230 de lei la 2.300 de lei brut/lunar”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Guvernului. Acest nivel a fost stabilit în contextul în care reprezentanţii sindicatelor au solicitat creşterea salariului minim pe economie la 2.400 de lei/lunar, iar cei ai patronatelor au solicitat îngheţarea salariului minim pe economie la nivelul actual, cel puţin pentru primele luni ale anului viitor, argumentând situaţiile dificile cu care se confruntă anumite sectoare economice. „Hotărârea privind stabilirea salariului minim brut pe ţară garantat în plată va fi adoptată în şedinţa Guvernului din 30 decembrie 2020. Totodată, prim-ministrul, ministrul Muncii şi reprezentanţii partenerilor sociali au agreat încheierea, în prima jumătate a anului viitor, a unui Acord tripartit prin care să fie stabilit un mecanism de creştere a salariului minim brut pe economie pentru următorii patru ani, astfel încât să fie asigurată stabilitatea şi predictibilitatea evoluţiei acestui indicator salarial”, se mai arată în postare. prime de crăciun Sondaj: Aproape 20% dintre angajaţi se aşteaptă să primească prime de Crăciun Eliminarea impozitării salariului minim salariul mediu brut creștere a salariului minim alocarea banilor către primării Salariul mediu net a scăzut  cu 75 de lei până la 3044 lei în luna august a acestui an faţă de iulie 2019, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Salariul lunar net salariile bugetarilor români banii pentru ministere amnistia fiscală psd îngroapă bugetul româniei Schemele de ajutor de stat Cursul valutar Averea netă a românilor Salariul mediu nominal net Noi emisiuni de titluri de stat pentru populaţie în cadrul Programului Tezaur au fost lansate, de ministerul de Finanțe, cu dobânzi variind între 3,50% pe an şi 5% pe an în funcţie de scadenţă.  Leul se va deprecia în viitor Aproximativ 600.000 de români care au realizat venituri sub nivelul salariului minim pe economie, în perioada 1 iulie 2015 - 31 decembrie 2017 Programul Tezaur fondul de dezvoltare si investitii Românii pot subscrie, de azi, pentru patru noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, a anunţat Ministerul Finanţelor Publice (MFP) Câştigul salarial mediu nominal brut politie plafonarea pensiilor salariul minim creşte la 2.350 lei Ultima rectificare bugetară legea sponsorizarii pensii speciale pentru aleşii locali salariul mediu brut bani evaziune fiscală

Veniturile totale medii lunare ale populaţiei pe o gospodărie au fost de 4.872 lei în al treilea trimestru din 2019, iar cheltuielile totale au fost în medie de 4.202 lei lunar/gospodărie, reprezentând 86,3% din nivelul veniturilor totale, potrivit INS

La nivelul fiecărei gospodării din România, venitul total mediu lunar a fost de 1.889 lei pe persoană, iar cheltuiala medie totală s-a ridicat la 1.630 lei/persoană.

Veniturile băneşti au fost, în medie, de 4.577 lei lunar pe gospodărie (1.775 lei pe persoană), iar veniturile în natură de 295 lei lunar pe gospodărie (114 lei pe persoană). Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (69,5% din veniturile totale ale gospodăriilor).

La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor au contribuit, de asemenea: 

INS precizează că mediul de rezidenţă influenţează diferenţele de nivel şi, mai ales, de structură între veniturile gospodăriilor dintre mediul urban şi mediul rural.

Cheltuielile unei familii din România

Potrivit INS, principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).

Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei (doar 0,7%).

INS menţionează că mediul de rezidenţă determină unele particularităţi în ceea ce priveşte mărimea şi structura cheltuielilor totale de consum.

Produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut, în trimestrul III 2019, în medie, 31,3% din consumul gospodăriilor.

Veniturile totale cuprind ansamblul încasărilor băneşti provenite din diferite surse de provenienţă pentru care nu există obligaţia de restituire şi veniturile în natură (evaluate în lei). Cheltuielile totale cuprind ansamblul cheltuielilor băneşti, indiferent de destinaţie şi contravaloarea consumului din resursele proprii ale gospodăriilor.

Exit mobile version