Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de construire, beneficiar fiind omul de afaceri Cristin Zămosteanu.
Printre cei 26 de inculpaţi trimişi în judecată se află funcţionari din Primăria Iaşi şi Poliţia Locală Iaşi, dar şi oameni de afaceri şi membri ai familiei Zămosteanu.
De asemenea, au fost deferiţi justiţiei arhitectul şef, Alexandru Mustiaţă, şeful Direcţiei Juridice, Cristina Oţeleanu, şi Raluca Mocanu – fost arhitect şef al municipiului Iaşi.
DIICOT nu a emis un comunicat de presă privind trimiterea lui Chirica în judecată, însă dosarul a fost înregistrat vineri la Curtea de Apel Iaşi, conform portalului instanţelor.
În comunicatele emise anterior de DIICOT, acuzaţiile din dosar sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, uzurparea funcţiei, delapidare, spălarea banilor, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului societăţii într-un scop contrar intereselor acesteia, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.
Ancheta vizează procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcţii de către dezvoltatori imobiliari care s-au folosit de conexiunile cu funcţionari din administraţia publică locală cu atribuţii în domeniul emiterii şi urmăririi respectării documentaţiilor de urbanism.
Primarul Mihai Chirica a reacţionat vineri după-amiază la informaţiile privind trimiterea sa în judecată, invocând, ca orice politician corupt, interese politico-electorale și afirmând că „odată la patru ani se scot din sertare diferite marote, care se folosesc în scop politic şi electoral”.
„Acum s-au grăbit cu un dosar ţinut la dospit de doi ani, chiar a doua zi după lansarea eternilor contracandidaţi, aceiaşi care pierd toate alegerile la rând. Este păcat că sunt unele elemente în lumea justiţiei care se lasă angrenate în jocul politic şi electoral. Sunt convins că adevărul va ieşi cât mai repede la iveală şi cei cu adevărat vinovaţi vor fi pedepsiţi. Între timp, Primăria Municipiului Iaşi îşi vede de treabă, eu rămân în continuare în slujba comunităţii ieşene, avem în lucru zeci de proiecte pe care le aşteaptă ieşenii, iar piedicile unor candidaţi de serviciu nu vor putea să le oprească”, a declarat primarul corupt Mihai Chirica.
Este al treilea dosar în care Mihai Chirica este trimis în judecată, el fiind cercetat în ultimii ani pentru diverse fapte de corupţie.
La începutul anului 2022, Chirica era deja implicat în cinci dosare penale, trecute în revistă și de Libertatea.
Ulterior a mai fost atras în alte două dosare penale.

